Noul pachet de bază introduce consultaţiile multidisciplinare de specialitate în ambulatoriu pentru pacienţii cu afecţiuni complexe, astfel încât aceştia să beneficieze de evaluarea stării de sănătate de la mai multe echipe de specialişti, a declarat, duminică, ministrul Eugen Nicolăescu.
Ministrul a precizat că o "noutate extraordinară" a pachetului de bază este introducerea consultaţiilor multidisciplinare de specialitate în ambulatoriul integrat pentru pacienţii cu afecţiuni complexe, astfel încât ei să beneficieze de evaluarea stării de sănătate de la mai multe echipe de specialişti.
De asemenea, el a precizat că în ambulatoriul de specialitate sunt disponibile examinări paraclinice variate şi au fost introduse noi tipuri de analize, teste speciale pentru bolile autoimune şi teste pentru boli endocrine, toate aceste analize nefiind susţinute în prezent din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
"S-a introdus un set de proceduri medicale care pot fi efectuate în ambulatoriul de specialitate, o gamă largă de explorări funcţionale şi imagistică", a declarat Nicolăescu.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Adrian Pană a explicat că doar categorii restrânde se pacienţi vor beneficia de consultaţii multidisciplinare.
"Putem lua un exemplu foarter concret: diabeticul care are complicaţii oftalmologice, neurologice, cardiologice, renale. O dată pe an, se asigură o consultaţie multidisciplinară în care echipa stă împreună şi discută cazul respectiv, consultă pacientul într-un mod comprehensiv. Oftalmologul, neurologul, diabetologul stau la masă şi discută cazul respectiv, în ambulatoriu", a explicat Pană.
Întrebat dacă va fi timp pentru asigurarea unor consultaţii de acest tip, secretarul de stat a precizat că nu toţi diabeticii sunt diabetici cu complicaţii şi că pacienţii vor fi "prioritizaţi".
"Vor