Despre labirintul înmatriculării unei maşini în România s-au mai scris de-a lungul timpului o mulţime de reportaje şi chiar eu am mai semnalat problema de vreo cîteva ori. Se pare însă că nici articolele din ziare, nici reportajele televizate, nici Revoluţia din 1989 şi nici integrarea europeană din 2007 nu au avut vreo influenţă asupra esenţei acestui fenomen "natural". Un singur lucru pare să se fi întîmplat: la Bucureşti s-a construit un nou sediu în care se fac asemenea înmatriculări (nu mai e poliţia rutieră, ci Serviciul Public Comunitar Regim Permise şi Înmatricularea Vehiculelor), mai nou şi cu mai mult spaţiu pentru cozi decît la vechiul sediu de pe strada Udrişte. Cel nou e tocmai în Şoseaua Pipera. Cei care ajung pînă acolo după multe alte operaţiuni birocratice sînt de obicei nervoşi şi gata să se ia la harţă. Joia trecută, de exemplu, doi indivizi cu tăbliţe de înmatriculare în mîini s-au luat pur şi simplu la bătaie. Funcţionarii au început să strige după gardieni, să facă ordine. N-a apărut însă nimeni, ci doar ceva sînge pe faţa unuia dintre protagonişti. Pentru a obţine un simplu formular de completat (pentru o cerere din aceea cu: "Domnule Comandant,..."), inutil în mod absolut, trebuie să stai la coadă la ghişeul de informaţii. Să asculţi cum unii au necazuri prea mari pentru a mai putea fi descîlcite de funcţionari: "Maşina pe care am cumpărat-o, deşi înmatriculată cu acte în regulă, s-a dovedit a fi fost furată, iar cînd mă întorceam de la tribunal de unde obţinusem hotărîrea că trebuie să fiu despăgubită, am făcut accidentul".

Luptele şi mai grele te aşteaptă însă la administraţiile financiare, cea locală, de sector, şi cealaltă (tot de sector), unde se plăteşte taxa de poluare (fosta taxă de primă înmatriculare). Dacă la prima instituţie automobilul este luat în evidenţă, la cea de-a doua (care, de fapt, e prima în ordinea operaţiilo