Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poli - transfer de identitate! Metamorfoza de pe "Dan Păltinişanu"

Publicat in Pro Sport, miercuri 17 iulie 2013 ·

În România există 11 entităţi care poartă numele Politehnica sau Poli Timişoara

ACS Poli va debuta vineri în Liga I, împotriva lui Dinamo. Şefii celei mai noi echipe timişorene nu sunt însă cu gândul doar la ce se va întâmpla pe teren, ci îi preocupă şi nivelul de interes pe care echipa în alb-negru îl va genera în oraş. Conducerea clubului timişorean se aşteaptă să vândă circa 15.000 de bilete, însă până aseară se cumpăraseră doar 1.000. Altădată, nici nu se punea problema ca stadionul să nu se umple la un meci cu Dinamo, însă suporterii alb-violeţi au fost îndepărtaţi încet-încet, prin mai multe compromisuri şi scandaluri în care a fost târât emblema fotbalului

bănăţean.

Pentru unii, Politehnica Timişoara a murit. În opinia altora, e în sertarul lui Marian Iancu. Alţii susţin că se pot transforma în „Poli” peste noapte, precum broscoiul din poveste. Pentru idealişti, pentru fanii cei mai devotaţi, Politehnica Timişoara există în primul rând în sufletele lor şi va exista atâta timp cât vor exista şi ei, ca grup organizat de suporteri.

Fuga lui Zambon şi primele confuzii

Istoria clubului înfiinţat în 1921 a fost extrem de zbuciumată în ultimul deceniu. Omul de care se leagă cele mai triste amintiri ale fanilor alb-violeţi, Claudio Zambon, a plecat în 2002 din oraş, cu o hârtie semnată de membrii fondatori pe care scria că italianul deţine toate drepturile asupra numelui, culorilor şi palmaresului Politehnicii. Zambon a mutat echipa la Drăgăşani, apoi la Bucureşti, dar timişorenii nu l-au băgat în seamă, susţinând-o pe Poli AEK, echipa formată din fuziunea unei echipe bucureştene cu o echipă a Universităţii Politehnica. A urmat „era BkP”, în care s-a tăiat „AEK” din denumire.

Cine e AFC Politehnica?

În 1991, clubul de fotbal s-a desprins de sub tutela Universităţii Politehnica. Astfel, a luat naştere ONG-ul AFC Politehni

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 2 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 3 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 2 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 6 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum o ora
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°