Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Suprafeţele cu plante modificate genetic sunt ţinute în secret

Publicat in Adevarul, vineri 23 octombrie 2009 ·

Românii au cultivat anul acesta cu 50% mai puţine terenuri cu cereale modificate faţă de 2008, în timp ce unele ţări din Uniunea Europeană le-au interzis. Specialiştii în agricultură încurajează fermele ecologice sau pe cele tradiţionale. Ecologiştii au dat în judecată reprezentanţii Ministerului Agriculturii pentru că autorităţile nu vor să facă publice locurile unde se cultivă plante modificate genetic. Fermierii cultivau în 2007 doar 350 de hectare de organisme modificate genetic (OMG), iar în următorul an suprafaţa totală urma să crească de circa 20 de ori.

Astfel, România ocupa pe atunci locul al treilea în Uniunea Europeană (UE) la acest capitol, arată Serviciul Internaţional de Achiziţionare a Aplicaţiilor Agricole Biotehnologice (ISAAA).

De la peste 7.000 de hectare în 2008, anul acesta, suprafaţa cultivată cu OMG din ţara noastră a scăzut cu peste jumătate, până la 3.000 de hectare, conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) .

Drepturile fermierilor

Potrivit reprezentanţilor organizaţiei neguvernamentale AgentGreen, în urma investigaţiilor pe care le-au făcut ar exista trei cauze majore pentru care românii renunţă la aceste culturi.

“Unii fermieri zic că sămânţa modificată genetic este prea scumpă, iar alţii, ori că procedura de autorizare este prea anevoioasă, ori că nu au nevoie de astfel de seminţe pentru că unele sunt tratate special pentru distrugerea dăunători ce nu există în România decât local”, a spus preşedintele Agent Green, Gabriel Păun.

Grupul de conservare al valorilor rurale GRINDA şi Agent Green au solicitat, anul acesta, reprezentanţilor MAPDR publicarea locaţiilor unde s-au plantat seminţe modificate genetic, în baza legii privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Autorităţile

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 21 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°