Paradoxurile anului 2013 la reprezentativa României

Echipa naţională de fotbal a României n-a reuşit să obţină calificarea la Cupa Mondială din Brazilia: “O nouă ruşine”, ţipă piţurcofobii cerând demisia selecţionerului. “Ei, si ce-i?”, replică piţurcomanii, amintind obiectivul echipei naţionale dintr-un contract cu “deadline” 2016. Un contract pregătit pentru Gică Hagi dar nimerit în căruţa lui Piţurcă. Adevărul e undeva, pe la mijloc, fiindcă, deşi a înregistrat un progres, Piţurcă nu se arată a fi chiar viitorul naţionalei României. La imaginea actuală a selecţionerului contribuie multe faţete negative ale propriei personalităţi: firea introvertită, fobia faţă de presă, ironia de prost bun şi lipsa de autoritate asupra jucătorilor. Da, aşa este! Fiindcă selecţionerul oltean este balaur cu şapte capete în faţa ziariştilor şi miel cu propriii jucători, dovadă fiind prea-multa-înţelegere faţă de steaua căzătoare Adrian Mutu. Dar Piţurcă are şi merite: majoritatea jucătorilor care formează actualul schelet al echipei naţionale sunt aduşi în mandatul lui. Chiricheş, de pildă, nu juca la Tottenham, nici măcar la Steaua, ci la Pandurii, iar atunci când fundaşul era chemat la naţională se tot glăsuia de anumite înţelegeri draconice între selecţioner şi Marin Condescu, maestrul lignitului. Chiar şi jucători mai vechi, precum Goian sau Lobonţ au fost chemaţi la naţională în mandatele precedente ale lui Piţurcă.

Chiar dacă naţionala a ajuns la un baraj pe care nu-l visa nimeni în momentul sorţilor, chiar dacă osatura echipei pare de când lumea (dar este de pe vremea lui Piţurcă), sunt şanse sau neşanse mari ca selecţionerul cu 24 de măsele va fi demis. Are un contract ferm, sugerat de Stan Păţitul, dar cât valorează un contract în România de astăzi? Nu prea doreşte nimeni rămânerea lui Piţurcă (“y compris” respectarea unei înţelegeri), dar