Vanghelie primeşte informaţii de la Serviciile Secrete despre adversarii politici. Elena Udrea se simte urmărită. În presă se scurg materiale compromiţătoare despre activităţile unor companii private sau de stat. Ministerul Apărării e pus sub anchetă parlamentară. Politicienii se acuză reciproc de manipulări şi acţiuni subversive. De la CNSAS apar doar dosarele infailibililor. Din bîrlogul vulpilor se eliberează numai iepurii costelivi. Dosarele Revoluţiei rămîn un mister pentru marele public. De ce? Niciodată nu mi-am temperat convulsiile şi expectoraţiile faţă de un sistem care proliferează atacul la persoană, şantajul şi discriminarea. Ca să nu mai spun despre conclavul păstrării marilor secrete. De douăzeci de ani, serviciile de informaţii nu s-au democratizat. Pentru că nimeni din clasa politică nu a dorit acest lucru. Fiece limbric ajuns la putere s-a trezit servit şi s-a bucurat de privilegiile unor informaţii speciale. Trist e că nu şi-a dat seama că nu este decît o piesă din insectarul ororii. Fiind chemat odată, singura dată în viaţă, la un seminar al Institutului Naţional de Informaţii, mi-am dat seama că viitorul sună rău. La întrebarea mea: „cîţi dintre tineri sînt fii de ţărani“, dintre studenţii acestei instituţii, mi s-a răspuns în doi peri. Am citit în ochii acelor tineri dispreţul, aroganţa şi tăgada. Ei nu sînt din lumea inspirantă a intelighenţiei româneşti. Nu au nimic din ceea ce bătrînul Borcescu, adjunctul lui Moruzov, ne povestea despre nobleţea apărătorilor de ţară. Cînd l-am întrebat pe bătrînul om din Servicii cîţi oameni avea Siguranţa printre cei 1.100 de membri ai PCR după 1945, ne-a replicat sec: 900. Aceştia au fost ultimii agenţi respectabili, onorabili şi mari patrioţi ai României. Nici după 20 de ani de la liberalizarea serviciilor de informaţii nu putem vorbi despre profesionalism, ci doar despre poliţie politică, urmăriri