Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Tatăl biciuitor nu îşi vrea copiii înapoi

Publicat in Adevarul, joi 24 septembrie 2009 ·

Toţi cei trei copii au fost luaţi în grija Direcţiei pentru Protecţia Copilului, iar în cazul în care va fi găsit vinovat, bărbatul de 40 de ani riscă închisoare de la 6 luni la un an.

Citeşte şi

Fetiţă de patru ani bătută cu biciul de tată

Tată biciutor nu îşi vrea înapoi cei trei copii ridicaţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare, scoşi din sânuul familiei din cauza proastelor tratamente aplicate de tată. În  urma unei anchete a Direcţiei s-a descoperit că minora de patru ani şi jumătate, Florina Szulczer, a fost biciuită de propriul tată pentru că i-a călcat în picioarea mâncarea. „Este foarte important faptul că toţii copiii sunt în afara oricărui pericol. Asupra lor s-a luat o măsură de protecţie, iar în funcţie de ce va stabili poliţia vom lua şi noi măsurile legale“, a declarat Mihaela Bonea, şef serviciu Abuz din cadru Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Nu recunoaşte că îşi bate frecvent copiii

Adrian Vărlan (40 de ani) nu recunoaşte nici la această oră că îşi bate în mod regulat copiii. Chiar dacă toţi cei patru copii sunt ai lui, ei figurează pe numele soţului concubinei  de care nu a divorţat încă.  „Concubina mea este vinovată ce tratamentele proaste care sunt aplicate copiilor. Eu recunosc că am bătut-o pe fetiţa de patru ani pentru că mi-a distrus mâncarea. Am venit luni înfometat după o zi lungă de muncă şi când mi-am văzut mâncarea călcată în picioare m-am enervat foarte tare. Am luat un bici şi am bătut-o pe Florina Szulczer. Cel mai bine pentru ei este să fie în grija statului“, spune tatăl biciuitor.

Mai are doi copii daţi în plasament

Ceilalţi doi copii, de 9 luni respectiv doi ani sunt în asistenţă maternală. Cazul minorei de patru ani a fost descoperit întâmplător de cei de la D

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 3 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 5 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 5 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 5 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 10 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 7 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°