Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PIAŢA IMOBILIARĂ DIN ROMÂNIA: Cât au scăzut din 2009 preţurile locuinţelor în Bucureşti şi provincie

Publicat in Mediafax, miercuri 27 martie 2013 ·

Preţurile de tranzacţionare a locuinţelor din Bucureşti s-au redus în perioada 2009-2012 cu circa 30%, iar în provincie scăderea a fost mai mică, situându-se la 25%, a declarat, miercuri, Mihai Gheorghe, director în Institutul Naţional de Statistică (INS), direcţia de statistică a preţurilor.

"În 2012 preţurile în primele două trimestre sunt în creştere faţă de trimestrul patru din 2011, dar pe tot anul trecut se remarcă o continuare a trendului descrescător. Astfel, din 2009, momentul în care am început să publicăm indicele preţurilor proprietăţilor rezidenţiale, şi până în 2012 preţurile au scăzut cu circa 30% în Bucureşti şi cu 25% în provincie", a arătat Gheorghe la o conferinţă pe teme imobiliare.

INS publică începând din trimestrul unu din 2009 indicele preţurilor apartamentelor şi caselor având ca sursă tranzacţiile autorizate de notari. Perioada de colectare se face lunar, iar variabelele colectate sunt tipul clădirii, locaţia imobilului, anul construcţiei, suprafaţa, preţul declarat al tranzacţiei, dar şi variabile calitative, precum gradul de confort al locuinţei, materialul de construcţie sau amplasarea imobilului.

Pe ansamblul perioadei analizate, cea mai mare reducere a preţurilor s-a înregistrat în primul trimestru din 2011, când s-a atins şi un nivel minim al preţurilor la case. Din trimestrul 1 din 2011, datele INS arată o evoluţie sinusoidală a preţurilor, cu creşteri în trimestrul doi 2011 urmate de o uşoară scădere în trimestrul trei şi din nou creştere în ultimele trei luni din 2011. În 2012, în primul trimestru preţurile au crescut, pentru ca în trimestrul doi şi trei să intre pe o pantă descendentă.

Datele INS arată că în primele trei trimestre din anul trecut pe total preţurile s-au redus faţă de acelaşi interval din 2011 cu 5,5% la nivel naţional. La apartamente, scăderea la nivel naţional a fost de 5,7%, cu o redu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 4 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 5 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°