Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hai să facem reforma presei pe Net!

Publicat in Jurnalul, luni 4 ianuarie 2010 ·

Toţi nechemaţii propăvăduiesc apocalipsa presei şi nevoia ei de reformare. Ca întotdeauna, cei mai vocali sunt ăia cărora nu li s-a întâmplat să lucreze în media (unii nu s-au priceput, alţii n-au avut noroc, motive se pot găsi întotdeauna) şi pe care i-a scos Internetul din penumbră. Din anonimat e oricum mai greu de ieşit. Da, dincolo de psihoza electorală băsesciană cu reformarea a tot ce mişcă, presa are nevoie de reformă. În primul rând, una profesională, fiindcă dezvoltarea haotică şi nemăsurată a acestui business a făcut să se umple ţara de ziare/radiouri/televiziuni şi, în paralel, pe măsura cererii de cadre de nădejde, breasla de sfertodocţi care scriu miau ca pisica (la i-urile de la capătul cuvântului nici nu mă mai refer, că mă doare capul) şi care au citit mai puţin decât au scris. În paralel cu popularea fără precedent, s-a abdicat copios de la rigori şi, în general, de la abc-ul meseriei. Iar la capitolul ăsta e de lucrat serios în timp, nu baţi din palme şi rezolvi cazul, fiindcă, pur şi simplu, nu merge.

Altă reformă necesară, după părerea mea, e cea a mentalităţilor. şi mă refer aici atât la a angajatorilor, cît şi la a angajaţilor. Nici nu poţi pompa la nesfărşit, de dragul orgoliului personal şi/sau al influenţei, bani cu ghiotura în cai morţi, dar nici nu trebuie să te aştepţi să fii plătit - peren, regeşte şi la timp - în interiorul unei întreprinderi care nu produce, ci trăieşte exclusiv din subvenţii (relativ transparente, pe bani publici ori mascate, de la proprietar de-acasă). Cazul Vântu ar trebui să fie elocvent pentru cine are ochi de văzut şi urechi de auzit. Faimosul an al crizei, pe care-l cântă toată lumea şi habar n-are cum să-l abordeze, va arăta şi care-s investitorii capabili să-şi ţină în viaţă (fie şi aducând, temporar, bani de-acasă) societăţile comerciale de media pe care le deţin în proprietate, şi care sunt manage

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 4 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 5 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 10 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 5 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 6 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 4 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 12 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 9 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Zelenski: Am reuşit să adăugăm încredere în direcţia Vovceansk, dar bombardamentele ruseşti nu se opresc, ameninţările rămân. Şeful administraţiei locale a fost rănit

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski, care joi a fost la Harkov, în condiţiile în care regiunea se află de o săptămână sub asaltul trupelor ruse, spune că ucrainenii au trecut la contraofensivă, iar rezultatele ar trebui să se vadă, însă situaţia este în

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

8°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°