Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Metronomul" Barcelonei a împlinit 15 ani de când joacă pentru "extratereştri". Povestea mijlocaşului cu 25 de trofee câştigate pe terenul de joc

Publicat in Adevarul, luni 19 august 2013 ·

18 august este o zi importantă în calendarul Barcelonei şi nu atât pentru faptul că la primul meci cu Gerardo Marino pe bancă catalanii au zdrobit Levante, scor 7-0, şi mai ales pentru că în 1998 debuta sub tricoul blau-granata omul care este acum cel mai titrat fotbalist al lumii.

Xavi Hernandez a jucat primul meci oficial pentru barcelona pe 18 august 1998, în Supercupa Spaniei, contra celor de la Mallorca. Avea atunci 18 ani şi era socotit unul dintre cei mai de viitor fotbalişti ai celebrei academii La Masia, cea care şlefuieşte talentele Barcelonei. Chiar dacă avea un faţă un viitor luminos, Xavi nu s-a impus de la început şi un an mai târziu a fost la un pas de a părăsi Barcelona. Era un jucător talentat, dar nu reuşea să se impună ca titular pentru că pe postul lui „bătut în cuie" era chiar Pep Guardiola. În plus, antrenorul olandez, Louis Van Gaal, n-avea chef de experimente. Pe Xavi pusese însă ochii marele Milan. Directorul general al „diavolilor", Adriano Galliani, s-a deplasat la Barcelona şi a discutat cu familia catalanului.

Tatăl lui Xavi, fost jucător prin ligile inferioare spaniole, suferea de sindromul fotbalistului neîmplinit financiar şi a îmbrăţişat imediat propunerea milanezilor, care puneau pe masă un contract pe cinci ani cu un milion şi jumătate de euro pe sezon, plus o grămadă de alte bonusuri şi facilităţi pentru Xavi şi familia sa.

Bătrânului Joaquin i-au făcut ochii în cap ca la jocurile mecanice. Neam de neamul lui nu visase atâta bănet şi a imediat a zis „da" transferului. Atunci, în peisaj a apărut mama lui Xavi, Maria. Ea îl dusese la fotbal pe când puştiul avea doar 10 ani şi tot ea îi urmărise atent cariera. „Copilul nu pleacă la Milan. Dacă se întâmplă asta eu divorţez", a spus femeia scurt, la masa de seară, atunci când familia s-a reunit pentru a dezbate problema.

„Locul lui e la Barcelona şi aici va face

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 4 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 6 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 6 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 11 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 5 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 11 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 5 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°