Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu şi Boc încaieră Parlamentul

Publicat in Jurnalul, joi 8 octombrie 2009 ·

Dezbaterea în Birourile reunite a cererilor preşedintelui şi premierului privind convocarea referendumului şi respectiv angajarea răspunderii s-a lăsat cu scandal şi ameninţări cu suspendarea din funcţie a preşedintelui Senatului, Mircea Geoană. În ciuda opoziţiei PD-L, majoritatea au decis ca marţi, 13 octombrie, să se voteze moţiunea de cenzură şi numai dacă Guvernul trece de acest test se va stabili data asumării răspunderii.

Şedinţa Birourilor reunite ale Parlamentului de ieri avea pe ordinea de zi stabilirea de termene pentru dezbaterea în plen a trei subiecte importante: cererea preşedintelui Băsescu privind convocarea referendumului, moţiunea de cenzură şi, respectiv, angajarea răspunderii Guvernului pe legea pensiilor. Primul punct, scrisoarea preşedintelui privind organizarea unui referendum naţional privind Parlamentul unicameral a fost şi cel care a aprins spiritele.

Potrivit reprezentanţilor PD-L, PSD şi PNL au susţinut faptul că demersul preşedintelui nu este motivat corect din punct de vedere al articolelor de lege invocate, deoarece finalitatea acestui demers prezidenţial ar fi revizuirea Constituţiei, iar articolul corespunzător nu era menţionat. Pentru acest motiv, PSD şi PNL au propus trimiterea scrisorii preşedintelui privind referendumul la comisiile juridice, pentru ca acestea să se pronunţe în termen de 10 zile asupra constituţionalităţii demersului. PD-L nu a fost de acord cu această propunere, susţinând că toate temeiurile legale sunt corect invocate în scrisoarea preşedintelui.

ABŢINEREA UDMR DUCE LA BALOTAJ

Preşedintele de şedinţă, Roberta Anastase, a refuzat să supună la vot această propunere, şi i-a delegat atribuţiile de conducere a şedinţei preşedintelui Senatului, Mircea Geoană. Aceasta a supus la vot propunerea, şi, constatând că, urmare a abţinerii la vot a UDMR, s-a produs balotaj, a dec

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 2 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum o ora
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum 2 ore
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum 53 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 11 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum o ora
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Ciclism: Vlad Dascălu, una dintre speranțele României la o medalie la JO 2024, suspendat 17 luni

HotNews acum 49 minute
Vlad Dascălu, sportiv prin care România spera să cucerească o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost suspendat 17 luni de Tribunalul Antidoping al Uniunii Cicliste Internaţionale, pentru abateri de la regulamentul antidoping. Vlad DascaluF

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

18°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°