Înainte ca americanii să-şi desemneze al 44-lea preşedinte, restul lumii îşi făcuse deja alegerea. Preferinţa a fost clară. Planeta, dacă ar fi putut vota, l-ar fi ales tot pe Barack Obama, cu un număr de voturi superior celui pe care l-a obţinut în propria ţară. De la Tokyo la Paris, de la Stockholm la Pretoria, nu a existat niciodată atâta pasiune pentru o alegere în SUA, niciodată nu a fost luată partea cuiva cu atâta convingere. Entuziasmul pentru această alegere americană ţine de faptul că marchează finalul a două mandate ale lui George W. Bush. După el, totul nu poate să meargă decât mai bine.
Acesta este sentimentul planetar la capătul unei preşedinţii care, cu războiul în Irak, cu unilateralismul şi refuzul luptei împotriva încălzirii climatice, a văzut America pierzând mult din atractivitatea sa în lume.
Sloganul “schimbării credibile”, proclamat de Obama, a sedus străinătatea. Ar fi totuşi o naivitate să credem că Washingtonul îşi va schimba radical politica externă.
Oricare ar fi viitorul preşedinte, America îşi va apăra întotdeauna în primul rând propriile interese şi va încerca să păstreze o prioritate din ce în ce mai disputată, scrie “Le Figaro”.
Reinventarea relaţiilor transatlantice
Consiliul European pentru Afaceri Externe (ECFR) consideră că alegerile prezidenţiale reprezintă pentru America şansa de a se reinventa, iar pentru Bruxelles şi Washington, ocazia de a reorienta relaţia transatlantică în sensul unei lumi multipolare.
În loc să aştepte revenirea la modelul obişnuit al relaţiilor transatlantice - în care SUA au rolul de a cere politici, iar UE acela de a le urma cu reticenţă - liderii europeni trebuie să propună propriile soluţii pentru marile provocări actuale: criza financiară mondială, salvarea misiunii NATO din Afganistan, instabilitatea din Pakista
