Problema atacanţilor la Steaua este una veche, iar ea a fost rezolvată parţial doar când a venit Kapetanos. În rest, transferuri multe, total neinspirate, pe bani puţini, jucători modeşti, care au adâncit criza din ofensivă, în loc să o rezolve. Am obţinut de la colegul Răzvan Toma lista atacanţilor aduşi de Steaua în ultimii trei ani. Să-i luăm pe rând şi să-i analizăm!
Burdujan, eşec total la Steaua. Dezordonat tactic, până să se acomodeze a fost dat afară. Transfer ratat.
Bilaşco, marcator de temut la Urziceni, nu s-a integrat în echipa Stelei. A înscris puţin şi a preferat să plece şi el destul de repede din Ghencea. Transfer pe jumătate ratat.
Florin Costea – departe de evoluţiile briliante de la Craiova. A venit la Steaua nerefăcut complet după grava accidentare de la genunchi. A pozat în veşnicul neînţeles. Conflictual, delăsător, a zis mersi când a scăpat de Steaua, aşa cum au zis şi steliştii că au scăpat de el. Transfer ratat.
Mihai Costea – atras în conflicte cu banca tehnică de fratele său, a fost într-un regres continuu. Imaginea de “Nilă” i-a fost conturată şi de scandalurile mondene în care s-a băgat, iar nopţile pierdute au contribuit din plin la evoluţiile şterse în tricoul roş-albastru. Transfer ratat.
Machado – cel mai ciudat transfer din ultimii ani. A plecat anonim, aşa cum a venit. Transfer ratat.
Maicon – A debutat frumos, dar a fost terminat psihic de declaraţiile patronului. Calităţi foarte bune, nu degeaba a ajuns şi în lotul lui Lucescu la Şahtior. Transfer (împrumut) bun, îngropat de Becali.
Nikolic – tânăr, de perspectivă, părea unul dintre cele mai bune transferuri. Viaţa de noapte l-a transformat din fotbalist în gigolo şi un mare campion al paharului. Transfer ratat.
Tatu, zis şi atacantul care nu marchează. În afara unei energii debor