Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Linie specială RATB pentru B'estfest

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 27 iunie 2011 ·

Cei care doresc să participe la B’estfest Summer Camp 2011 vor avea la dispoziţie în timpul festivalului o linie specială de transport care îi va duce până la zona de intrare în festival.

Linia de transport în comun este pusă la dispoziţie de RATB şi va circula tur - retur, de la Piaţa Charles de Gaulle, cu oprire şi în Piaţa Presei Libere, până la intrarea în B'estfest Park. Autobuzele vor avea inscripţionate textul "Linie specială B'estfest" şi vor circula cu o frecvenţă de 15 minute, începând cu ora 16.00 în data de 1 iulie şi respectiv ora 12.00 în zilele de 2 şi 3 iulie, până la ora 22.00.

Se va circula în direcţia B'estfest Park inclusiv după oră 22.00, însă la un interval de 60 de minute, până la ora 2 dimineaţa. La întoarcere, autobuzele vor pleca de la B'estfest Park spre Bucureşti, în funcţie de fluxul de spectatori, la interval de 15 sau 30 de minute, până la ora 4.00 dimineaţa. Cei care vor veni cu maşina personală vor avea la dispoziţie o parcare gratuită în cadrul B'estfest Park

B’estfest, festivalul internaţional de muzică, ajuns la a IV-a ediţie, se desfăşoară între 1 şi 3 iulie, în zona Pipera-Tunari, în aer liber. După o pauză de un an din cauza crizei financiare, B’ESTFEST Summer Camp 2011 revine în forţă, cu elemente noi-nouţe. Evenimentul se va desfăşura anul acesta pe malul lacului Pasărea, din comuna Tunari, la doar 10 minute de Piaţa Presei Libere.

Pe lângă cele 72 de ore de muzică, participanţii se vor simţi ca într-o tabără de vară: vor avea parte de jocuri, expoziţii, dar şi spaţii special amenajate, unde îşi vor testa aptitudinile muzicale, de dans sau acrobaţii cu skate-ul.

Atmosfera festivalului va fi susţinută de formaţii şi cântăreţi precum Mika, Asian Dub Foundation, Skunk Anansie, House of Pain, Pendulum, dar şi nume româneşti, printre care Şuie Paparude, Magnolia, Sarmal

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 12 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 8 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 9 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 11 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 12 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 9 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 10 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 8 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

9°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°