Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grupul rus Rollton va investi 8 mil. euro intr-o fabrica la Titu

Publicat in Ziarul Financiar, marți 29 iulie 2008 ·

Producatorul de mancaruri instant Rollton, din Rusia, prezent pe piata romaneasca prin importuri, ar putea incepe in a doua jumatate a lunii august constructia unei fabrici in orasul Titu, judetul Dambovita, investitia in cladire, infrastructura si utilaje ridicandu-se la opt milioane euro. "Rollton a obtinut pana acum toate autorizatiile necesare, in afara de cea de constructie, pe care o asteapta dupa a doua jumatate a lunii august. Investitia in constructia centrului de productie si in infrastructura se ridica la cinci milioane de euro", a declarat primarul orasului Titu, Dinu Ilie. Terenul aferent fabricii are o suprafata de peste 7,5 hectare. In ceea ce priveste utilarea unitatii de productie a companiei, aceasta se va realiza cu echipamente si masini speciale care vor costa 3 mil. euro. "Vom aloca trei milioane de euro in achizitionarea utilajelor necesare pentru producerea mancarurilor instant. Nu stim inca daca vom apela la fonduri europene sau daca investitia va fi realizata din fonduri proprii", a declarat reprezentantul Rollton in Romania, Chuhai Ha. El a adaugat ca Rollton a semnat deja contractul cu o firma de proiectare si in prezent asteapta doar autorizatia de constructie pentru a putea demara lucrarile. "Productia va fi destinata atat pietei romanesti, cat si tarilor din Uniunea Europeana", a mentionat Chuhai Ha. Rollton a fost infiintata in anul 1998 si face parte din grupul FG Food, cu sediul in Federatia Rusa, dar detinut de oameni de afaceri vietnamezi. FG Food Carpati a inregistrat in 2006 o cifra de afaceri de 1,6 mil. euro pe piata romaneasca si o pierdere de 900.000 de euro. Producatorul de mancaruri instant Rollton, din Rusia, prezent pe piata romaneasca prin importuri, ar putea incepe in a doua jumatate a lunii august constructia unei fabrici in orasul Titu, judetul Dambovita, investitia in cladire, infrastructura si utilaje ridicandu-s

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 13 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 19 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum 51 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 8 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°