Echipele construite cu bani mulți și fără suflet se prăbușesc. Lumea roboților întîrzie, din fericire, să se instaleze.
Anji Mahacikala. Poveste rotundă, începută în 2011. Avea tot ce îi trebuia ca să atragă atenția. Exotism și pionierat. Daghestan și conflict. Ambiții de patron tînăr, care, oricît de împlinit ar fi în afaceri, se simte marginalizat fără o echipă de fotbal. Așa că începuse s-o construiască, frumos și promițător. Promițător, dar din porțelan scump, care nu trebuie doar cumpărat, ci și întreținut. Samuel Eto’o, Guus Hiddink, Roberto Carlos. Și alte nume mai puțin sonore, dar la venirea cărora banii au sărit ca dintr-un sac fără fund.
Avioanele zburau de la Moscova la Mahacikala, căci jucătorii locuiau acolo, în capitala luxului estic, și doar veneau să joace în republica rusă cu tendințe separatiste. Era un joc mai mult, un experiment, un moft al lui Suleiman Kerimov. În 2013, după doi ani de minune nematerializată, răbdarea miliardarului s-a terminat, locul 3 la finalul campionatului nu a fost de ajuns, iar bugetul a fost redus. Anji și-a tăiat aripile de una singură, căci așa se întîmplă cu toate începuturile bruște și dezechilibrate. Lipsea ceva de acolo. Lipsea inima cuiva.
Într-un alt colț de lume, în Principatul Monaco, un alt miliardar rus, tot tînăr și cu chef de fotbal, și-a făcut în 2013 un mic cadou. Un club cu istorie. A făcut achiziții grandioase, de la Radamel Falcao, transferat de la Atletico Madrid cu lacrimi de regret cu tot, pînă la Eric Abidal sau Carvalho. Dar tocmai el, patronul Ribolovlev, care la origine este medic cardiolog, ar fi trebuit să știe primul că fără inimă nu se poate trăi.
Noul AS Monaco, în forma sa nouă, lustruită și strălucitoare, nici nu a apucat să scoată bine capul în lume. Gigantul deja se clatină, iar căderile sînt cu atît mai dureroase. Primul care pare să dispară din tablou este chi
