În 1935, Germania era invitată la un “amical” pe “White Hart Lane”. Trei ani mai tîrziu, englezii întorceau vizita pe “Olimpic” şi salutau nazist! Cele două date sînt considerate cele mai ruşinoase din istoria fotbalului din Albion
“Pe Sfîntul Arthur, de asta aveam eu nevoie acum? Din cîte teamuri sînt pe continent, cu ei să trebuiască să jucăm?”. Sir John Simon, marele Lord Cancelar, fierbe. E 4 decembrie 1935 şi vreo 12 delegaţi ai Trades Union Congres, ce reprezintă cam două milioane de muncitori, îi cer să anuleze matchul! Da, din 8 octombrie, de cînd se anunţase că naţionala de fotbal a Angliei va evolua, pe teren propriu, contra Germaniei, Regatul clocotea. Partidele de stînga urlau că nemţii vor profita şi-şi vor preamări nazismul, lăudîndu-se cu astfel de întîlniri “prietenoase”. Evreii înstăriţi se opuneau ca jocul să aibă loc pe “White Hart Lane”, culmea, chiar fieful lor din Londra. Colac peste pupăză, prinţesa Victoria, sora Regelui George al V-lea, decedase cu o zi înainte. Cum să pui svastica lîngă drapelul în bernă? Dar englezul rămîne gentleman pînă la capăt. “Matchul va avea loc!”, sună anunţul preşedintelui federaţiei, Stanley Rous, omul care luptase contra lor în Primul Război Mondial, pe frontul francez…
3-0 sec, cu Stanley Matthews
Vreo 7.500, poate 8.000 de nemţi sosesc în Albion, via Dover. De aici, trenuri speciale îi duc în Capitală. De la Rotterdam, jucătorii ajung cu două zile mai înainte, timp berechet să facă un tur al oraşului. Evreii se grupează, se lasă cu incidente, dar panzerele intră pe gazon: tricouri albe, imaculate, cu gulere negre, şorturi de aceeaşi culoare şi mîna dreaptă întinsă pentru salutul nazist. “What the fu..?!?” se aude din tribune. La fotbal, gazdele îi calcă în picioare. 3-0 sec, cu marele Stanley Matthews pe gazon, primul fotbalist făcut Sir în activitate, cu atacantul lui Arsenal, Bastin, în z
