În răspunsul său de săptămîna trecută, Costi Gurgu l-a pomenit pe Liviu Radu, care în 12 ani a scos 12 cărți. Fac o precizare: în 12 ani, Liviu Radu a publicat 16 cărți, de aceea l-am invitat (fiind el un caz aparte, ca și Adrian Buzdugan printre debutanți) să răspundă pe marginea temei în discuție.
Cum faci de ai în fiecare an cel puțin o carte nouă pe piață? Ți-ai impus să scrii o carte pe an? Ce ar trebui să facă un scriitor român ca să trăiască din scris?
Liviu Radu: Cum fac? Păi... în primul rînd scriu. Încerc să-mi păstrez obişnuinţa de a scrie zilnic măcar o pagină, două. Scriu poveşti (pentru că de idei nu duc lipsă), traduc (din cînd în cînd), scriu recenzii, articole, dau interviuri. Iar dacă scriu suficient... atunci se strîng destule pagini cît să alcătuiască un volum.
Într-un fel, mi-am impus să public măcar o carte pe an. Pentru că publicarea unei cărţi înseamnă satisfacţia unui lucru încheiat, înseamnă comunicare cu cititorii... şi-mi place grozav de mult să-mi lansez o carte, să fiu înconjurat de prieteni şi să dau autografe... Adică, în final, e o chestie de orgoliu...
Ce ar trebui să facă un autor ca să trăiască din scris? În primul rînd, să fie cunoscut de potenţialii cumpărători, să apară la televizor, în presă, să atragă atenţia asupra sa. Şi să scrie lucruri care interesează publicul. De ce credeţi că se vînd atît de bine cărţile unor vedete TV? Pentru calităţile lor literare? Nu, pentru că potenţialul cititor a auzit de autorul respectiv şi e curios să vadă ce scrie.
Iar după răspunsul lui Liviu Radu, să revenim la Horia Nicola Ursu, pentru al treilea tandem.
Horia, tu de ce crezi că autorii români de F&SF publică atît de rar? Scriu ei puțin? Nu găsesc edituri care să-i publice?
Adevărul e undeva la mijloc, zic eu. Nici autorii români nu se omoa