Iulia Vântur a plecat într-o scurtă vacanţă. Dar se va întoarce în timp util, să-şi pregătească apariţiile pentru noul sezon "Dansez pentru tine", care începe pe 26 octombrie, la PRO TV.
DANS. Printre concurenţii-vedete ai acestei toamne de la "Dansez pentru tine" – Monica Davidescu, Nicoleta Luciu, Bianca Drăguşanu, Oana Ioniţă, Pavel Stratan, Hienă de la Animal X, Marian Drăgulescu şi Daniel "Max" Dragomir – Iulia Vântur nu are prieteni, însă "din experienţa celorlalte ediţii, sunt sigură că îmi voi face unii noi. Alături de concurenţi îmi petrec foarte mult timp, asist la momentele lor tensionate, trăim împreună tristeţea, dezamăgirea, extazul. Se leagă aşadar prietenii. Îmi sunt cu toţii dragi, iar cu unii dintre ei păstrez legătura şi peste ani". Prezentatoarea anunţă noutatea sezonului: "cel de-al doilea dans al serii va fi dansat de toate echipele, în acelaşi timp, pentru că va fi, de fapt, o poveste spusă în paşi de dans, în care fiecare pereche va interpreta rolul unui anumit personaj". Şi, dacă i se va propune să danseze din nou pentru vreun caz umanitar, o va face cu bucurie: "Îmi place să dansez, iar satisfacţia împlinirii unui vis şi bucuria de a ajuta pe cineva merită tot efortul. Cu toţii ne simţim mai buni atunci când ajutăm, nu-i aşa?"
MEDITAŢIE. Ca să se menţină în formă, Iulia face mişcare constant - kangoo jumps, badminton, înot - şi... meditaţie. "Am încercat yoga şi diferite tipuri de meditaţie care m-au ajutat să găsesc anumite răspunsuri. M-am regăsit cel mai bine în zona asta, am simţit că mă pot dezvolta, iar asta a fost calea mea spre echilibru". Că veni vorba de meditaţie, am întrebat-o dacă a fost vreodată tentată să plece să se regăsească undeva, departe de casă, în India, de pildă, ţară de care se declară fascinată, aşa cum a făcut publicitarul Octavian Segărceanu, autorul romanului "Namaste", care a petrecut