Mircea Eliade nu are talent literar. Am mai spus odată că pentru scriitori ca D. Sa nu e decât o singură scăpare: să fie geniali." Fraze de mare critic, indiferent de câtă justificare au. În ce mă priveşte, cred că Mircea Eliade, scriitorul, nici măcar geniu n-a avut.
Lucian Raicu avea o vorbă despre care nu mai ştiu dacă era citat şi nici s-o reproduc exact nu ştiu. Ceva cam aşa: "Eşti prea vesel pentru situaţia dumitale." Mă întreb: ar trebui să mi-o aplic ? Cred că nu. Aş face-o, dacă aş suferi. De suferinţă nu poţi să râzi nici măcar când e a ta. Deocamdată, nu sufăr. Încât pot să râd. De mine, în primul rând şi, prin mine, de toţi histrionii. E drept, mai mult de ei, când se cred grozavi. Eu nu sunt decât aiurit, motiv care mă face să zâmbesc, nu să râd. Însă există şi un plan, să-i zicem, mai adânc. De viaţă râd. Îi dau cu tifla, îmi bat joc de ea. Îi spun: "Mă poceşti, mă ramoleşti şi uite că râd. Na!"
Nu sunt atras de paranormal. Comunicarea la distanţă e altceva. Lucru cert. Astăzi îmi vine în minte o persoană la care nu mă gândesc nicicând. Nu trec multe minute: ţârr! Ea era. Şi cu cine m-am găsit să "comunic"! Plictisitoare de te pune la pământ. Iar receptorul l-a ridicat T. Ce vină avea ea ?
Femeia venită ieri pentru curăţenie de Paşti. Prâsnel. Nu s-a odihnit un minut. Pensionată pentru boală de câţiva ani. Are acum 53. Se duce o dată la şase luni să-şi prelungească certificatul. Trei milioane vechi pentru medic, unul pentru asistentă. De consultat, n-o consultă. Nu e timp, aşteaptă alţii afară. Cel mai mult în istoria asta îmi place că e de două ori pe an. Prin urmare, legiuitorul a fost precaut. Să nu se plătească până în decembrie pensie unei persoane care, poate, până în iulie, s-a vindecat.
Hasdeu: "Dracu să mă ia, dacă înţeleg din ce anume trebuie să se compună jurnalul." Păi, ăsta-i tot hazu
