Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama a obţinut investitura democrată

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 4 iunie 2008 ·

Senatorul Barack Obama şi-a asigurat investitura democată şi va fi primul candidat de culoare la preşedinţia Statelor Unite ale Americii, anunţă AP. Senatorul de Illinois a obţinut votul a 2.118 delegaţi, pragul necesar obţinerii nominalizării democratice. Doar 31 de voturi ale delegaţilor mai sunt în joc în alegerile din statele americane Dakota de Sud şi Montana.

Primele numărători o desemnează pe Hillary Clinton drept câştigătoare a alegerile din Dakota de Sud, în timp ce Obama a obţinut victoria în Montana.

Obama va fi desemnat candidat oficial la preşedinţia Satelor Unite ale Americii in cadrul convenţiei democrate din august si îl va înfrunta pe candidatul republican John McCain în alegerile generale din noiembrie.

Hillary Clinton ar accepta postul de vicepreşedinte

Hillary Clinton a declarat astăzi ca ar lua în considerare o nominalizare pentru postul de vicepreşedinte al lui Barack Obama în alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii, dacă acest îi va ajuta pe democraţi să recâştige Casa Albă.

Fosta primă doamnă ar fi făcut acest comentariu în cadrul unei conferinţe la care au participat mai mulţi membri ai legislativului, anunţând că "va face orice îi stă în putinţă pentru a asigura victoria democtaţilor în cursa pentru Casa Albă şi înfrângerea lui John McCain", a declarat un participant la discuţii.

De asemenea, fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Jimmy Carter a declarat ieri că îl va susţine pe senatorul Barack Obama în cursa prezidenţială. Carter, care este un super-delegat, a rămas neutru în cursa pentru nominalizare democrată, a declarat că îl va susţine pe senatorul de Illinois în cursa pentru Casa Albă.

Citiţi şi:Învingătorul Obama

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 44 minute
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum 2 ore
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 5 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

PSD: Anchetele penale produc dezastru în USR / Lovitură primită de Clotilde ARMAND chiar de la o colegă de partid

Gandul acum 3 ore
Social-democraţii acuză USR de ipocrizie și anunță că lupta anticorupție promovata de aceștia „și-a pierdut substanța”. Totodată, PSD a menționat cazul viceprimarului municipiului Braşov, Flavia Boghiu, trimisă în judecată după ce a fost inculpată d

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum o ora
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°