Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Texanii de la Lufkin fac la Ariceşti în Ploieşti cea mai mare investiţie a grupului: „Suntem împotriva curentului“

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 6 octombrie 2010 ·

Texanii de la Lufkin Industries, grup specializat în furnizarea de echipamente şi servicii pentru industria de petrol şi gaze, spun că vor face în comuna Ariceşti din Ploieşti cea mai mare fabrică din istoria de peste 100 de ani a companiei, printr-o investiţie de 126 de milioane de dolari.

"Suntem investitori împotriva curentului. Construim când pieţele sunt tăcute, când este linişte. Este mai greu să te concentrezi pe investiţii noi când cererea este foarte ridicată. Trebuie să anticipezi ciclurile. Totodată, este mai ieftin să construieşti în criză", spune Jay Glick, director general executiv (CEO) şi preşedinte al Lufkin, grup care anul acesta ar putea ajunge la afaceri de 600 de milioane de dolari având circa 3.000 de angajaţi la nivel global.

Glick spune că fabrica de utilaj petrolier de la Ploieşti, în valoare de 126 de milioane de dolari, din care 28 de milioane de euro reprezintă ajutor din partea statului român -, este cea mai mare investiţie făcută "dintr-o singură lovitură" într-o ţară străină, în celelalte cazuri acestea fiind făcute treptat. Fabrica va fi construită pe un teren de 33 de hectare cumpărat în parcul industrial Ploieşti West Park, dezvoltat de grupul belgian Alinso şi omul de afaceri Petrică Uşurelu, proprietarul grupului Piritex.

"Noi am avut o strategie de extindere prin centre de producţie în SUA şi Argentina, dar aveam o piesă lipsă pentru pieţele din Est. Fabrica din România va deveni astfel punctul cheie pentru deservirea unor pieţe precum Europa de Est, Asia Centrală, Orientul Mijlociu. Aceasta este cea mai mare investiţie făcută vreodată de noi deodată", a mai spus Glick.

Astfel, circa 80% din producţia fabricii de la Ploieşti, care va fi gata în 2012 şi va avea peste 300 de angajaţi, va fi exportată, restul fiind destinat pieţei locale, respectiv unor clienţi precum Petrom, singurul produ

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 29 minute
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

UPDATE - Ebrahim Raisi a murit, anunţă presa de stat iraniană. Elicopterul în care se afla preşedintele a fost găsit complet ars

News.ro acum 47 minute
Presa iraniană a confirmat decesul preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, şi al ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian, în urma prăbuşirii unui elicopter în provincia muntoasă a ţării, Azerbaidjanul de Est. UPDATE - Te

Oficial: Președintele Iranului a murit în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 30 minute
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă şi pe o vreme foarte rece, a declarat luni un oficial iranian, după ce

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 37 minute
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital

News.ro acum 27 minute
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 2 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 9 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 9 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Neil Lennon va fi antrenorul echipei Rapid. Dan Şucu: “Mâine ar trebui să semnăm contractul”

News.ro acum 8 ore
Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, duminică seară, după meciul de final de sezon, cu FCSB, scor 2-0, că noul antrenor al echipei giuleştene va fi Neil Lennon. Şucu a precizat că Bogdan Lobonţ, care a stat pe banca tehnică în ult

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°