Data de 10 noiembrie 2012 va rămâne pentru totdeauna în memoria lui Marius Niculae. Unul dintre foştii atacanţi legendari ai "câinilor", care a debutat la echipa mare în 1996, pe când avea doar 15 ani, va juca pentru prima dată ca adversar al lui Dinamo. "Nu am vorbit deloc cu Marius despre meci. De fapt, noi niciodată nu discutăm înaintea unei partide, doar după. Nu pot şti exact ce simte, dar cred că îl încearcă nişte sentimente speciale", a explicat "Sensei" Niculae. Chiar dacă tatăl fotbalistului încearcă să nege că meciul ar avea vreo importanţă sentimentală pentru el, până la urmă îşi deconspiră trăirile: "Niciodată nu m-am gândit că eu şi Marius vom fi adversari. Cel puţin nu în campionatul românesc. Este o situaţie ciudată".
poate pleca în străinătate la iarnă
La fel ca şi în sezonul trecut, atacantul se luptă pentru titlul de golgheter al Ligii I. Atunci a terminat pe a doua treaptă, în spatele lui Wesley, cu 19 goluri. Acum, "Săgeată" se află pe acelaşi loc, cu nouă reuşite. "Eu nu cred că Marius va ieşi golgheter. Sunt convins că evoluţiile sale îi pot aduce un transfer în străinătate în pauza competiţională", a încheiat Niculae senior.
90 de goluri a marcat până acum Niculae în Liga I, dintre care 81 pentru Dinamo
13 goluri a înscris "Săgeată" pentru echipa naţională în 38 de partide jucate
Data de 10 noiembrie 2012 va rămâne pentru totdeauna în memoria lui Marius Niculae. Unul dintre foştii atacanţi legendari ai "câinilor", care a debutat la echipa mare în 1996, pe când avea doar 15 ani, va juca pentru prima dată ca adversar al lui Dinamo. "Nu am vorbit deloc cu Marius despre meci. De fapt, noi niciodată nu discutăm înaintea unei partide, doar după. Nu pot şti exact ce simte, dar cred că îl încearcă nişte sentimente speciale", a explicat "Sensei" Niculae. Chiar dacă tatăl fotbalistului încearcă să nege