Unul dintre paradoxurile lumii Occcidentale, şi de fapt al lumii în general, este că majoritatea liderilor, şi aici mă gândesc la orice domeniiu, dar mai ales în politică, devin lideri peste noapte. Deci sar, din principiu, peste câteva etape obligatorii pentru a fi un bun lider. Manager. Purtător de mesaj.

Un bun lider este pentru mine cel care dă dovadă de tact, de diplomaţie, cel care ştie să mustreze eficient, fără a insulta, dar şi cel care ştie să aprecieze o muncă bine făcută, care are capacitatea de a anticipa dar şi de a fi vizionar. Destul de simplu, în esenţă.

Remarc, acum, la mijloc de scandal britanico-britanic contra românilor şi bulgarilor, de fapt, niciun scandal ci pur şi simplu discurs ppulist pur sânge, că, la ani lumină de la crearea Uniunii şi la un mic secol, în viaţa unei furnici, de când România a ieşit de după Cortina de Fier, că pentru restul Europei (nu al lumii), românii sunt în continuare ţapi ispăşitori. Dacă ceva merge rău în UE, românii sunt absolut vinovaţi. Din oficiu, şi fără posibilitatea de a avea un apărător.

Este cazul pentru migraţia şi nomadismul romilor, pentru cerşetorii de pe străzile marilor capitale, pentru alocaţiile sociale care nu mai ajung pentru toţi, pentru lipsa locurilor de muncă din Marea Britanie, şi acum pentru povestea cu carnea de cal. Degetul s-a îndreptat mustrător spre Bucureşi, şi chiar şi acum, când urmăresc canalele de ştiri din Franţa, nu văd una care să afirme că poate nu sunt românii iarăşi de vină. Ce comod, nu-i aşa? Mai ales când şi noi ne-am obişnuit să purtăm povara unei culpe istorice. Cea de a fi român.

Într-un recent sondaj publicat de Presseurop.eu, la întrebarea "Trebuie oare menţinută interdicţia de a munci în anumite ţări UE pentru români şi bulgari?", 48 % dintre cei care au răspuns, deci majoritatea, au răspuns Da. Această optică, această viziune, "un indicator v