Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Francul elveţian, depreciere istorică faţă de euro. Cum a scăzut datoria totală a românilor cu credite în franci cu peste 233 de milioane de euro într-o singură zi

Publicat in Gandul, marți 6 septembrie 2011 ·

Românii care au credite în franci elveţieni au primit un ajutor nesperat din partea Elveţiei. Moneda elveţiană a scăzut cu 7,3% faţă de leu, ajungând la un curs oficial, anunţat de BNR, de 3,5344 lei/franc, în urma anunţului băncii centrale a Elveţiei de a fixa cursul de schimb la minimum 1,2 franci pentru un euro.

Aprecierea monedei unice europene faţă de francul elveţian a însemnat, în acelaşi timp, deprecierea monedei elveţiene faţă de cea locală.

Depreciere istorică

Pe pieţele internaţionale, francul elveţian a pierdut aproape 10% faţă de euro, fiind cea mai mare depreciere zilnică din istorie, respectiv de când se calculează paritatea euro-franc.

"Este o veste bună pentru români. Nu le rămâne decât să spere că lucrurile se vor stabiliza", a declarat pentru gândul Radu Crăciun, director de investiţii Eureko Pensii. "Impactul a fost foarte puternic. La câteva minute de la anunţ, francul a căzut cu aproximativ 8%. Acţiunile firmelor elveţiene au crescut şi ele", a adăugat el.

Decizia băncii centrale elveţiene este prima de acest fel din ultimii 30 de ani şi a venit pe fondul aprecierii fără precedent a francului elveţian. O monedă naţională foarte puternică într-o perioadă de criză, mai ales într-un stat a cărui economie se bazează în proporţie de 50% pe exporturi, face ca toate bunurile şi serviciile să se scumpească pentru partenerii comerciali externi. "Este o ţară mică, iar succesul multor companii depinde de exporturi. Prin aprecierea francului, exporturile elveţiene devin mai puţin competitive", explică directorul de investiţii Eureko Pensii.

Intervenţia băncii centrale elveţiene, deşi dură, este justificată deoarece aprecierea francului reprezenta atât o problemă pentru mediul de afaceri cât şi pentru întregul cadru economic, fiind posibil ca economia locală să intre într-un proces de deflaţie, respectiv de ieftinire contin

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 47 minute
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 11 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 23 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 31 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum 54 minute
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Cinci persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore / Salvamontiştii au avut şapte intervenţii

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, în cele şapte intervenţii le care le-au avut salvamontiştii. O persoană a fost rănită. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 7 apeluri prin care se so

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°