Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul de vizitare de la Roşia, prima casă independentă energetic din Bihor

Publicat in Adevarul, vineri 7 octombrie 2011 ·

O casă dărăpănată din comuna Roşia a fost reabilitată respectând arhetipul caselor tradiţionale, dar şi mediul înconjurător. Noul centru de informare turistică din Roşia a fost dotat cu panouri fotovoltaice, care îi asigură zece ore de electricitate pe zi şi apă caldă non-stop, fără plata oricărei facturi.

Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor este custodele legal al Munţilor Pădurea Craiului iar, pentru a ajuta la promovarea turistică a zonei, reprezentanţii CAPDD s-au gândit că ar fi oportună crearea unui centru de vizitare care să se încadreze perfect în mediul înconjurător. „Alte centre de vizitare din ţară arată ca nişte blocuri comuniste şi nu au nimic în comun cu zona pe care ar trebui să o reprezinte. Aceste centre trebuie adaptate contextului istoric şi geografic", spune Andrei Acs, custode în cadrul CAPDD Bihor.

Astfel, împreună cu Primăria Roşia, a fost cumpărată o casă dărăpănată, care a fost restaurată de către Viorel Lascu, preşedinte CAPDD Bihor, specialist în recondiţionarea caselor vechi, cu sprijinul voluntarilor din sat. „Ne-am dorit ca acest centru de vizitare să fie un model din toate punctele de vedere, astfel încât, la începutul acestui an, când am auzit de linia de finanţare deschisă de Rompetrol prin programul «Împreună pentru fiecare» am aplicat imediat, pentru a transforma casa şi într-un model de ecologie, prin folosirea energiei solare", spune Andrei Acs.

Numele proiectului trimis companiei Rompetrol , pentru montarea de panouri fotovoltaice la centrul de vizitare din Roşia, este „Energie vie pentru oameni şi natură" şi le-a adus bihorenilor o finanţare de 25.000 de lei. „Panourile au costat 20.000 de lei şi ne asigură energie electrică zece ore pe zi şi apă caldă non stop", spune Andrei Acs.

Cheltuieli minime

Practic, micuţa casă ţărănească, amenajată pe trei niveluri, cu parter

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 16 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 8 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°