Dan Voiculescu afirmă că rezultatele coabitării pot fi considerate bune, dar nu crede că Victor Ponta a pactizat cu Traian Băsescu în dauna lui Crin Antonescu. În opinia sa, USL şi-a îndeplinit obiectivul de a ajunge la putere, dar mai are un al doilea obiectiv de realizat, înlăturarea lui Băsescu.
Sunteţi unul dintre cei mai aprigi militanţi pentru înlăturarea din funcţie a preşedintelui Băsescu. Mai speraţi să-l schimbaţi înainte de sfârşitul mandatului?
Nu ştiu, la mine asta nu e o speranţă, e o necesitate.
De ce?
Pentru că, pe de o parte, USL şi-a propus acest lucru şi, ca fondator al USL, consider că trebuie să-şi îndeplinească scopurile. Pe de altă parte, după părerea mea, tandemul Băsescu-Ponta e un pic contra firii, contra naturii, cum se cheamă.
Vedem o coabitare care duduie, care merge din ce în ce mai bine: Ponta-Băsescu, şi o relaţie care e din ce în ce mai tensionată: Ponta-Antonescu.
Nu, nu, eu nu cred că e o coabitare care duduie şi care merge bine, eu cred că e o coabitare impusă, forţată, artificială, care, poate, cum gândesc unii, e spre binele României. Dar această coabitare este definitiv artificială, nu-i naturală. Eu niciodată n-o să cred că Băsescu-l apreciază pe Ponta. Sau că Ponta îl iubeşte pe Băsescu.
Există asemenea temeri, că Ponta ar fi întors armele, alături de Băsescu, împotriva lui Antonescu.
Categoric nu. Deci, categoric, şi subliniez, categoric acest lucru nu e real pentru simplul motiv că tandemul, echipa Băsescu-Ponta e, aşa cum spuneam, un fenomen contra naturii. Nu seamănă cei doi, şi când doi oameni nu seamănă, nu gândesc, aproximativ, la fel, nu au viziuni cât de cât comune, nu poate fi tandem.
Dar uitaţi că Ponta a mers la Consiliul European.
Şi-a atins scopul.
Procurorii au fost avizaţi în CSM şi numiţi de preşedinte.
Ceea ce înseamnă că am ieşit din in