Parerea majoritatii iesenilor este ca autogara din Iasi ar trebui reconstruita in apropierea celei care a fost desfiintata in urma cu cativa ani, iar pentru acest lucru autoritatile municipale ar trebui sa ia masuri, eventual colaborand si cu societatile private interesate pentru investitie.
1. Emil Iacob, 47 de ani, medic: "Sunt de parere ca primaria ar trebui sa se implice mai mult in acest caz si sa investeasca pentru construirea unei autogari, iar ca amplasare cred ca cel mai bun loc ar fi pe langa gara."
2. Ionel Mihaita, 49 de ani, sudor: "Autogara ar trebui sa fie normal in zona garii, iar cei care ar trebui sa se ocupe de asta si sa investeasca, cei mai in masura sunt Guvernul si autoritatile locale."
3. Ramona Tuburna, 34 de ani, artist: "Primaria este cea mai in drept pentru a se pronunta si face ceva in aceasta privinta, iar locul de amplasament ar trebui sa fie ori in Tudor, pentru studenti, ori in zona garii, dar cel mai bine ar fi construirea a doua autogari."
4. Gheorghe Nechita, 58 de ani, zidar: "Sa dea banii pentru investitii cei care au stricat-o pe cea veche si de fapt tot in zona unde a fost vechea autogara ar trebui facuta."
5. Razvan Maftei, 34 de ani, conducator auto: "Primaria ar trebui sa investeasca, dar nu ar fi rau daca s-ar implica si un particular, un om de afaceri cu bani. Constructia, cel mai bine, facuta tot pe langa gara."
6. Maricel Vizitiu, 42 de ani, agent de paza: "Parerea mea este ca municipalitatea sa investeasca si, bineinteles, fara discutii, si un particular, locatia cea mai buna este aproape de gara."
7. Andrei Andronic, 50 de ani, economist politic: "In primul rand trebuie facut un studiu de fezabilitate pentru a vedea care ar fi cea mai buna varianta, apoi investitia sa-i apartina primariei si de ce nu, unui particular." @N_