Odată cu revenirea la conducerea CCA, care se va oficializa săptămîna viitoare, Ion Crăciunescu va avea serios de lucru. Principala lui misiune va consta în uniformizarea arbitrajului într-un context în care aceleași încălcări ale regulamentului se interpretează în maniere diferite, adesea opuse, dar s-ar cuveni să nu se oprească aici. De pildă, va trebui să schimbe urgent ati tudi nea cavalerilor fluierului față de antrenori, pe care cei dintîi au ajuns să-i tra teze de sus și, implicit, să-i nedreptățească.
Se știe că arbitrii au primul și ultimul cuvînt pe parcursul meciurilor. Pîinea și cuțitul. Pe de altă parte, superioritatea cu care aceștia s-au obișnuit să-i privească pe tehnicieni intrigă. Ba și deranjează. Abuzînd de autoritatea lor, “centralii” uită însă un lucru esențial, că banca tehnică e locul de muncă al antrenorilor. Acolo, sau și acolo, aceștia își fac meseria, își cîș tigă pîinea. Iată de ce n-ar strica să li se arate mai mult respect.
Nu pretinde nimeni, deci nici eu, că antrenorii noștri ar fi uși de biserică. Tempe - ramentali, mai strigă ori chiar protestează, dar nu într-atît încît aproape că nu există etapă în care unul dintre ei să nu fie eliminat! Nu exagerez afirmînd că arbitrii le cau - tă antrenorilor noduri în papură. Parcă abia așteaptă să-și umfle mușchii și să-i pună la punct deoarece, pasămite, au gesticulat ori au vorbit neîntrebați. De unde și concluzia că arbitrilor li se permite să mai greșească, greșeala e omenească, nu-i așa?, dar nu și antrenorilor!
Rînd pe rînd, Răzvan Lucescu (de două ori), Hizo, Șumudică și Grigoraș, ca să nu-i mai pomenim pe secunzi, s-au trezit elimi - nați cu ușurință și apoi suspendați pentru manifestări pe care, din exces de zel, pur tătorii de ecusoane le-au considerat into le rabile. Recordul în materie de exigență prost înțeleasă l-a stabilit Istvan Kovacs, “centralul” din Carei