Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Călin Cristea, la prima şedinţă a CNA în calitate de membru al Consiliului

Publicat in Gandul, marți 26 februarie 2013 ·

Radu Călin Cristea participă, marţi, la prima şedinţă a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) în calitate de membru titular al Consiliului, pe locul rămas vacant în urma demisiei lui Mihai Mălaimare.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului l-a aprobat, pe 13 februarie, cu 410 voturi "pentru" şi 42 de voturi "împotrivă", pe Radu Călin Cristea, propus de Guvern, în funcţia de membru titular al CNA.

Radu Călin Cristea ocupă, astfel, locul rămas vacant în urma demisiei lui Mihai Mălaimare, până la terminarea mandatului acestuia din urmă, în luna noiembrie 2014.

Anterior votului din plenul Parlamentului, Radu Călin Cristea a fost avizat favorabil cu majoritate de voturi de Comisiile de Cultură ale Parlamentului, în vederea numirii în CNA.

Mihai Mălaimare şi-a dat demisia din funcţia de membru titular al CNA pe 11 ianuarie 2013, ca urmare a faptului că Agenţia Naţională de Integritate a iniţiat o cercetare în ceea ce îl priveşte, cu suspiciunea de incompatibilitate între funcţia de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului şi cea de manager al Teatrului Masca din Capitală, potrivit unui comunicat remis agenţiei de presă MEDIAFAX pe 15 ianuarie.

Mihai Mălaimare a fost validat ca membru titular al CNA în octombrie 2008, de Parlament, fapt pentru care mandatul său ar fi trebuit să expire în 2014. Mihai Mălaimare a fost propus ca membru al CNA de Guvernul de la momentul respectiv, condus de premierul Călin Popescu Tăriceanu. Mihai Mălaimare nu avea numit un membru supleant. Fiind numit de Guvernul Tăriceanu ca membru titular al CNA, tot Guvernul trebuia să fie cel care propune un membru titular în Consiliu în locul lui Mălaimare.

Radu Călin Cristea este cunoscut ca fiind un apropiat al PNL. În acest sens, în octombrie anul trecut, el fusese propunerea iniţială a grupurilor parlamentare PNL din Camera Deputaţil

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 46 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 30 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 48 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 55 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 32 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°