Mesajul a fost trimis. Multumesc!

L-au ajuns blestemele? Centralul Deaconu s-a operat la genunchi şi va fi indisponibil până în vara lui 2012

Publicat in Pro Sport, vineri 30 decembrie 2011 ·

Nu doar fotbaliştii ajung cu genunchii în piuneze, ci şi arbitrii. Alexandru Deaconu (foto - 39 de ani) s-a operat înainte de Sărbători din cauza unor probleme mai vechi şi va intra în 2012 aşa cum se întâmplă şi cu jucătorii aflaţi în situaţii similare, adică imobilizat la pat.

Arbitru FIFA din 2005, Alexandru Deaconu a avut un început de sezon încărcat, cu 14 meciuri numai în Liga I, din 18 etape! Alergătura între cele două careuri, dar şi spre băncile tehnice, unde a avut de lucru cu antrenorii supăraţi pe deciziile sale, i-au uzat genunchii bucureşteanului. "Au fost nişte probleme care s-au acutizat în timp. Am preferat să le rezolv acum, chiar dacă asta a însemnat să-mi dau Sărbătorile peste cap", a declarat Deaconu pentru ProSport.

Răuvoitorii ar spune că problemele lui Alexandru Deaconu s-ar trage de fapt de la blestemele "stegarilor". După meciul Steaua - FC Braşov (scor 1-0), unde Diaconu a acordat un penalty total aiurea la o simulare a lui Mihai Costea, patronul Braşovenilor, Ioan Neculaie, a afurisit întreaga brigadă de arbitri. De suferinţă a avut parte doar Deaconu, deşi decizia pe care acesta a luat-o atunci s-a bazat pe o semnalizare venită de la asistentul Cristi Nica.

Peste media Ligii I

Pe ansamblu, Alexandru Deaconu a avut o primă jumătate de an bună. În afara erorii de la meciul cu Steaua, care nu i se poate imputa decât într-o oarecare măsură, "arbitrul Brichetă", cum i se spune din 2008, de la celebrul meci Rapid - Steaua, a avut prestaţii peste media Ligii I. Greşeli majore a mai făcut doar la sfertul de Cupă dintre Dinamo şi Petrolul Ploieşti (scor 2-1), unde a călcat strâmb de două ori. De contestaţii a mai avut parte şi de la Mediaş, dar nu pentru vreun ajutor dat adversarilor, ci pentru că nu a întrerupt meciul de la Tg. Jiu într-un moment în care Paul Pârvulescu se accidentase destu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 31 minute
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 21 minute
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum 3 ore
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 4 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum o ora
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 3 ore
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°