Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: PORTRET/ Raluca Tănasă pozează fără inhibiţii într-un calendar erotic

Publicat in Adevarul, joi 11 noiembrie 2010 ·

La doar 26 de ani, Raluca a fost rând pe rând profesor, poliţist comunitar şi barman, iar acum va apărea într-o revistă specială care va fi lansată luna viitoare. Şedinţele foto au început acum două săptămâni şi deja s-au făcut mii de poze, unele mai provocatoare decât altele.

Doar 12 dintre acestea vor apărea într-un calendar erotic, ce va fi lansat la începutul lunii decembrie în Botoşani.

Poze neprelucrate

Tânăra de 26 de ani va apărea în ipostaze diferite, dar incitante. „Prea mult nu vă pot spune pentru că aş vrea să fie o surpriză pentru toţi cei care vor vedea calendarul. Pot să vă asigur că fotografiile vor fi naturale, neprelucrate în programe pe internet. Vreau să fiu eu, nu un personaj fals“, a mărturisit Raluca Tănasă.

O plimbare prin mall a convins-o pe tânără să pozeze pentru un calendar erotic. A văzut nişte afişe provocatoare şi şi-a dorit să încerce o asemenea experienţă. Tânăra s-a bucurat încă de la început de susţinerea prietenilor şi a familiei, dar mai ales a iubitului ei pe care nu-l deranjează să-şi vadă prietena în fotografii erotice.

Şedinţele foto au durat zilnic opt ore. Raluca a spus că nu s-a pregătit special pentru poze, dar s-a înarmat cu mult curaj. „Nu mi-am făcut tratamente cosmetice şi nici nu m-am dus la solar. Merg doar la fitness şi mă îngrijesc ca orice femeie. Sunt conştientă de calităţile şi de defectele mele şi sunt împăcată cu felul în care arăt“, a mai spus Raluca Tănasă.

Fost poliţist comunitar şi profesor de sport, tânăra se declară o persoană curajoasă şi lipsită de inhibiţii, aşa cum ar trebui, susţine ea, să fie toate femeile.

„Mă aştept la comentarii“

„Multe femei îşi fac fotografii erotice acasă, dar puţine au curajul să viseze mai departe şi să le arate cuiva. Eu am curajul acesta. Calendarul este în special pentru femei,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 44 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 4 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 6 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 2 ore
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°