Circa 68% dintre poliţişti vor grevă generală, potrivit unui sondaj realizat de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), relatează Realitatea FM. Secretarul general al organizaţiei sindicale, Toader Paraschiv, a declarat, marţi, că membrii de sindicat fac presiuni asupra liderilor pentru a începe acţiunile de protest.
Demersul ar veni după ce ministrul Vasile Blaga nu a dat semne că vor fi rezolvate problemele ajunse pe masa lui. "Am mers la ministrul Blaga şi i-am solicitat să ne susţină punctul de vedere în guvern. Nu am avut nicio reacţie, nici la această oră", a spus Paraschiv. Potrivit NewsIn, sindicalistul a mai precizat că "inspiraţia" pentru greva generală vine din domeniul justiţiei, unde magistraţii au protestat mai multe săptămâni în toamna anului trecut.