Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputat PD-L după declaraţiile preşedintelui Băsescu despre regele Mihai: „Forma cea mai bună ar fi monarhia constituţională”

Publicat in Adevarul, joi 23 iunie 2011 ·

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, deputatul PD-L Ştefan Drăgulescu, este un monarhist declarat. În calitate de rector al Universităţii de Medicină, Drăgulescu a făcut demersuri pentru construirea unui bust al regelui Mihai, la Timişoara. Deputatul refuză să comenteze declaraţiile preşedintelui, dar şi-a prezentat punctul de vedere „în calitate de cetăţean”.

În luna noiembrie a anului trecut, pe o ploaie mocănească, la Timişoara a fost dezvelit bustul regelui Mihai, ridicat în faţa Universităţii de Medicină. Susţinător înfocat al monarhiei, rectorul universităţii, Ştefan Drăgulescu, care este şi deputat PD-L, nu a vrut să comenteze declaraţiile preşedintelui. „Eu nu comentez declaraţiile, nu numai ale preşedintelui, ci şi ale unui cetăţean al României. Fiecare om gândeşte într-un fel şi este responsabil de declaraţiile pe care le face”, a spus Ştefan Drăgulescu.

„Să nu uităm că la nunta prinţului William...”

Deputatul şi-a exprimat însă viziunea, în calitate de „cetăţean al României care cunoaşte câte ceva din istoria recentă a României”. „Eu nu comentez ce spune preşedintele. Eu sunt promonarhist. Consider că forma cea mai bună, care ar însemna ruperea totală de comunism, ar fi instaurarea monarhiei constituţionale. Referitor la Regele Mihai, meritul legat de 23 august, care îi aparţine în totalitate, a fost recunoscut de Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică prin acordarea unor înalte decoraţii de stat. Să nu uităm că în urmă cu un an sau doi, regele Mihai a fost decorat din nou de preşedintele Medvedev. Să nu uităm că Rusia este un stat de drept, un stat democratic, nu este un stat comunist şi să nu uităm că la nunta prinţului William, regele Mihai a fost primit cu onoruri regale, ceea ce înseamnă că familia regală britanică recunoaşte meritele Majestăţii Sale”, a spus Ştefan Drăgulescu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 35 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 2 ore
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum o ora
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°