Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Douăsprezece persoane citate de Poliţie, pentru a da declaraţii privind agresarea lui Barbu

Publicat in Gandul, joi 24 octombrie 2013 ·

Douăsprezece persoane au fost citate de Poliţia Capitalei, pentru a fi audiate, joi, în calitate de martori, privind incidentul în care mai mulţi manifestanţi l-au agresat pe ministrul Culturii Daniel Barbu, în 17 octombrie, în Centrul Vechi, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie.

Dintre cei citaţi, patru persoane sunt în prezent audiate la Secţia 10.

Daniel Barbu a participat în 17 octombrie, de la ora 19.00, la evenimentul "Cafeneaua critică", în Club A din Centrul Vechi. Câteva zeci de manifestanţi veniţi la local au întrerupt dezbaterea, au desfăşurat pancarte în jurul lui Barbu şi au aruncat înspre acesta cu bancnote false, pe care era tipărit portretul lui. Tot ei i-au întins lui Barbu o pungă cu monede şi l-au huiduit, întrebându-l "Câţi bani ţi-ai luat?" şi cerându-i demisia.

Dezbaterea nu a mai fost reluată, ministrul hotărându-se să plece. Afară, protestatarii au blocat drumul autoturismului în care se afla demnitarul şi au lipit pe maşină bancnote cu portretul lui Barbu. De asemenea, ei au spart luneta maşinii, ministrul reuşind să plece datorită intervenţiei forţelor de ordine - poliţişti şi jandarmi, sosiţi de urgenţă la faţa locului.

Poliţia Capitalei s-a autosesizat în acest caz, protestatarii care s-au manifestat agresiv fiind identificaţi cu ajutorul imaginilor filmate de camerele de supraveghere din zonă.

Şeful Poliţiei Capitalei, Mihai Pruteanu anunţa vineri, într-o conferinţă, că şaisprezece persoane implicate în acest incident au fost identificate, fiind identificaţi şi martori care pot furniza informaţii despre incident, a anunţat vineri.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a început urmărirea penală in rem, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, în cazul incidentelor în care a fost implicat ministrul.

Totodată, Ministerul Culturii a înaintat o plân

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum o ora
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 58 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii

Mediafax acum 30 minute
Golurile au fost marcate de Ezekiel, în minutul 63, şi de Luckassen, în minutul 84. UTA Arad acumulează astfel la 34 de puncte şi ajunge pe primul loc în play-out, depăşind Oţelul. Duminică seara, ultimul meci din Superligă este programat la Cluj. C

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 2 ore
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 38 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°