Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrenalină la maximum în Costineşti

Publicat in Adevarul, miercuri 19 august 2009 ·

Caruselul, trenuleţul, maşinuţele sau sacii de box au devenit o prezenţă banală în Parcul de Distracţii de lângă gara din Costineşti. Atracţia acestui sezon estival este „Super Loops“. O aşa-zisă roată de foc, pe care eşti învârtit de un trenuleţ vitezoman cu cap de balaur. Majoritatea celor care ajung în staţiune testează noua maşinărie, dar puţini sunt cei care se încumetă să o mai facă şi a doua oară. „Nu pot să descriu în cuvinte ceea ce simţi când eşti acolo. Ai impresia că te duci în jos câteodată.

Eu vă sfătuiesc să nu vă urcaţi în el“, ne-a spus Andrei (19 ani) din Cluj. Turiştilor le cam piere zâmbetul atunci când ajung din nou cu picioarele pe pământ, afirmând că senzaţia după cursă este de-a dreptul şocantă.

Cursă de două minute

Trenuleţul poate să facă şapte rotaţii într-un minut, iar cursa completă durează numai două minute. Preţul ce trebuie achitat pentru această călătorie palpitantă este de 10 lei.

„Nu cred că am stat acolo doar aşa puţin... Mi s-a părut că au fost vreo 10 minute. Nu le recomand celor care abia au mâncat să se urce în el că riscă să ajungă direct în spital“, s-a destăinut Gabriel (27 de ani) din Ploieşti. Cu toate că parcul este destinat copiilor, micuţii sub zece ani, sau care nu au înălţimea corespunzătoare de 1,60 metri, nu au acces în trenuleţ.

15 secunde cu capul în jos

Cei care se urcă în trenuleţ trebuie să aibă în vedere faptul că este una dintre distracţiile nerecomandate cardiacilor. De asemenea, este bine de ştiut că, la un moment dat, „balaurul“ te ţine cu capul în jos, în vârful roţii, aproximativ 15 secunde, iar pendulările dintr-un capăt în celălalt cresc odată cu viteza. Astfel, „cursa” se face atât cu faţa, cât şi cu spatele şi mai ales cu viteză.

Distracţii pentru toţi

Cei care nu se încumetă să se de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 13 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°