Inginerul a fost de mic copil atras de domeniul tehnic. Gheorghe Pârcălăboiu spune că viaţa pe şantier este pe cât de grea, pe atât de frumoasă, dacă laşi în urmă realizări deosebite.

În copilărie, când toţi băieţii de seama lui se jucau cu maşinuţele în nisip, Gheorghe Pârcălăboiu era pasionat de autoturismele conduse de vecinul său, din comuna Tismana, care era şofer. Nu le admira de la distanţă ci dădea o mână de ajutor la repararea maşinilor.

„Încă de mic îmi plăcea să repar biciclete. Tatăl meu avea o motoretă de care mă ocupam eu, iar gustul pentru mecanică mi l-a dezvoltat vecinul, care era şofer şi îmi plăcea mult să îi repar maşina. Visam încă de pe atunci să am un autoturism dar, cu toate astea, prima maşină am cumpărat-o la vârsta de 35 de ani. Sunt în continuare pasionat de mecanică şi de cursele de Formula 1, pasiune pe care i-am insuflat-o şi băiatului meu”, spune Gheorghe Pârcălăboiu.

Tânăr fiind, acesta s-a hotărât să-şi împlinească visul şi s-a îndreptat către Facultatea de Maşini şi Instalaţii Miniere din Petroşani.

Mama a ţesut covoare pentru a-l ţine în facultate

„Am fost angajat imediat după terminarea facultăţii la Grupul de Şantiere Cerna-Motru-Tismana, iar până în anul 1986 am lucrat ca stagiar la şantierul Bistriţa. În acel an am venit la Tg-Jiu pentru amenajarea hidroenergetică a râului Jiu şi am ajuns inginer-şef mecanic în cadrul Antreprizei Construcţii Hidrotehnice Jiu. Ulterior am fost numit director mecanic”, mai spune bărbatul pasionat de mecanică.

Acesta a fost susţinut în permanenţă de părinţii, care au fost de acord cu tot ce a vrut să facă. „Mama, pe vremuri, ţesea la arta casnică, pentru a mă ţine în facultate, am avut o condiţie modestă, tata a fost maistru la exploataţiile forestiere. Mi-a fost foarte greu să mă despart de ei când am plecat la liceu, sunt foarte ataşat de ei, îi văd decât sâ