Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Ungureanu este ridicol pretinzând că mai e un fel de membru al PNL

Publicat in Adevarul, joi 15 martie 2012 ·

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, joi, că premierul Ungureanu este ridicol când pretinde că mai este un fel de membru al PNL, el arătând că, din punct de vedere juridic şi politic, odată revenit la "civilie" şi nedepunând o cerere de reluare a calităţii de membru, nu mai are legătură cu PNL.

"În cazul Ungureanu, credeam că lucrurile sunt simple, anume că, odată revenit la civilie, ca să spun aşa, în politică, nu mai are vreo legătură cu PNL de vreme ce nu făcut solicitarea de a-şi relua calitateta de membru plin. Credeam că asta e intepretarea pe care, din punct de vedere juridic, politic, putem să o dăm cu toţii. Ungureanu e ridicol pretinzând că mai e un fel de membru al PNL", a spus Antonescu.

Liderul PNL a spus că nu înţelege de ce premierul Ungureanu a ţinut să-şi autodefinească în acest moment situaţia ca membru suspendat din PNL decât ca pe o încercare "jalnică" de a semăna confuzie şi de a lăsa loc la interpretări.

"De ce nu a făcut un gest minimal să spună că nu mai are treabă cu PNL sunt că e independent - asta eu nu o înţeleg decât în condiţiile unei încercări jalnice, minore, de a semăna confuzie, de a lăsa loc la intepretări. Mie îmi plac lucrurile simple, iar apartanenţa la un partid e un element definitoriu, fundamental de identitate. De ce ce aceşti oameni cultivă în chip aproape pervers aceste confuzii nu putem înţelege", a spus Antonescu.

El a arătat că este limpede faptul că Ungureanu a ales o cale politică diferită de la PNL şi a menţionat că e dreptul său să facă acest lucru.

"Faptul că Ungureanu a ţinut să reamintească sau să-şi autodefinească în acest moment situaţia ca membru PNL, fie şi autosuspendat, ne poate duce în situaţia, glumind, să-l chemăm la BPC să vedem ce are de gând, fie să formalizăm o stare de lucruri. Nu înţeleg de ce aceşti oameni fac în felul acesta lucrurile. E limpede că Ungureanu a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 20 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 25 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 42 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

Jurgen Klopp nu se vede preşedinte al FIFA: Probabil că nu aş supravieţui în această mare de rechini

News.ro acum o ora
În timpul conferinţei de presă de vineri, Jürgen Klopp s-a imaginat pentru o clipă preşedinte al FIFA. Actualul antrenor al lui Liverpool a afirmat că "nu va supravieţui în această mare de rechini". "Imaginaţi-vă dacă aş deveni preşedintele FIFA. Es

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°