Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE FINALE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013. Câţi elevi au luat 10 pe linie la Capacitate 2013

Publicat in Gandul, duminică 30 iunie 2013 · ·

REZULTATE FINALE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013. Anul acesta, numărul elevilor de clasa a VIII-a care au obţinut 10 pe linie la EVALUARE NAŢIONALĂ s-a dublat comparativ cu anul trecut. Gândul îţi prezintă rezultatele finale publicate pe site-urile inspectoratelor şcolare şi date despre ADMITEREA la LICEU 2013 pe judeţe şi REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ pe EDU.RO.

Datele statistice de la Ministerul Educaţiei arată că în 2013 sunt 847 de elevi din toată ţara care au primit note maxime la toate probele de concurs, dintre care 87 numai în Capitală. Numărul mediilor de 10 din 2013 este de două mai mare decît cel din 2012, când în total au fost 412 note de 10 dintre care 42 în Bucureşti.

Cel mai mare număr de medii de 10 la EVALUARE NAŢIONALĂ a fost în urmă cu trei ani, în 2010, când la nivel naţional au fost 1.843 de medii de 10, 157 dintre acestea fiind înregistrate în Bucureşti.

75,91% dintre elevii prezenţi la examen în 2013 au luat note peste cinci

75,91%, adică 123.503 elevi, au obţinut note peste 5, arată datele centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale înainte de rezolvarea contestaţiilor. Cele mai bune rezultate s-au înregistrat în judeţul Brăila (89,82%), iar cele mai scăzute, în judeţul Olt (60,98%). În nici un judeţ nu s-a înregistrat un procent sub 60% de note peste 5.

Pe discipline, situaţia notelor peste 5 se prezintă astfel: la Limba şi literatura română - 82,29%, la Limba şi literatura maternă - 93,07%, la matematică - 71,60%. Cele mai multe note peste 5 au fost înregistrare în tranşa de note 9 - 9,99 (29.666).

REZULTATE FINALE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013. Limba Română

Din totalul celor 163.098 de elevi prezenţi, 134.215 (82,29%) au obţinut note peste 5. Un elev, din judeţul Timiş a fost eliminat pentru că a fost prins copiind. Cele mai multe note peste 5, la nivelul ţării, au fost înregistrate în tranşa de note 8-8,99

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un Coran a fost ars la Malmo înainte de începerea Eurovision

HotNews acum 48 minute
Un bărbat şi o femeie au dat foc vineri unei copii a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţile legate de cunoscutul concurs muzical Eurovision, informează dpa și Agerpres. Copie a Coranului arsă în Malmo (Suedia)Foto

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 13 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 9 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 11 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°