Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pictură şi bani la centimetru

Publicat in Bursa, vineri 20 mai 2011 ·

Joia trecută, nu cea de ieri, Artmark a ţinut două licitaţii de artă, mai scurte dar intense. Prima era dedicată unor nume mitice ale belleartelor româneşti iar a doua promitea artă decorativă adevărată, că microfoanele de Iaşi nu fuseseră încă des-coperite. Licitaţia "Vechi maeştri ai picturii româneşti" a adus numele mari, dar şi unele mai puţin impresionante dar pe nedrept, creaţiile cu care sînt semnate fiind demne de toată admiraţia şi cea mai merituoasă amintire. Desigur, preţurile ar trebui să fie şi ele pe măsură. Nivelul de adjudecare a fost de aproape 90% iar banul adunat învecina 400 de mii de euro.

Cel mai mare preţ a fost atins de "Ulcică cu flori de câmp", o jucărie estimată la 125-175 mii de euro şi vîndută unui telefon cu preţul de ciocan de 135 de mii. Deşi s-a putea să nu intereseze deloc istoria mondială a artei, piesa vine din perioada buzoiană a artistului dispărut la tinereţe şi care este, sau ar trebui să fie, foarte rar pe piaţă. Vînzarea aduce un record de preţ pentru Ion Andreescu şi intră în Top Ten Ever al pieţei româneşti. Ni se mai atrage atenţia şi asupra faptului că "Ulcica" lui Andreescu, vîndută pe 12 la Artmark, stabileşte, cu 270 de euro, recordul pe centimetru pătrat de pictură pe aceeaşi piaţă românească. Se pare că, dacă pînă acum am vorbit de toate, de preţuri de ofertă, adjudecare, postlicitaţie sau de estimare, am făcut comparaţii şi am emis observaţii, la aşa ceva nu ne-am gîndit.

Enunţarea unui preţ pe centimetru pătrat de suprafaţă pictată pare ceva nou dar nu este. Chiar Artmark a folosit această statistică în Index 2, a doua ediţie a indexului care studiază productivitatea financiară a unei opere de artă pe piaţa românească. De fapt, preţul pe centimetru pătrat, într-o formulă standardizată specifică unei pieţe sau chiar unor autori, stă la baza cataloagelor de artă, instrumente esenţiale pentru pieţele seri

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 5 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 8 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 3 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 2 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 4 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 6 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 9 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°