Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Oprea, a declarat, vineri, pentru Mediafax, ca au existat discutii in cadrul grupului independentilor din Parlament privind crearea unui nou partid, dar a adaugat ca prioritatile din prezent sunt adoptarea bugetului si depasirea crizei economice.
"Asa cum am mai afirmat in trecut, in cadrul grupului independentilor din Parlamentul Romaniei au existat discutii privind aducerea pe scena politica a unei noi formatiuni politice", a declarat Gabriel Oprea.
El a adaugat insa ca in prezent membrii acestui grup parlamentar considera prioritare adoptarea bugetului si iesirea din criza economica.
"La acest moment, noi, cei care alcatuim acest grup parlamentar, consideram prioritare adoptarea bugetului de stat pentru anul 2010 si depasirea, in cel mai scurt timp, a crizei economice", a spus el.
Senatorii independenti Liviu Campanu, Laurentiu Chirvasuta, Ovidius Marcutianu si Sorin Serioja au declarat, vineri, pentru Mediafax, ca au existat discutii in grupul independentilor pentru infiintarea Uniunii pentru Progres, mentionand ca si-ar dori concretizarea proiectului.
Senatorul independent Liviu Campanu a declarat ca, pe termen mediu, este de luat in discutie un asemenea proiect. "Daca vom fi in situatia sa pornim o asemenea constructie, as fi onorat sa fac parte din cei care pun umarul la acest lucru", a afirmat el. Campanu a subliat, pe de alta parte, ca in conditiile in care se va reusi sa se construiasca acest partid parlamentarii independenti care vor adera la aceasta formatiune politica vor functiona in continuare, potrivit Regulamentului Senatului si al Camerei Deputatilor, ca independenti pana la urmatoarele alegeri legislative.
Un alt senator independent, Laurentiu Chirvasuta, a aratat ca acest partid este inca in faza de proiect. "Este doar in faza de proiect politic