Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La pas pe străzi din faţa calculatorului

Publicat in Adevarul, duminică 25 iulie 2010 ·

Astăzi, excursiile se pot face şi din fotoliu, prin intermediul hărţilor digitale şi al imaginilor panoramice la nivel de stradă („street view“). Imaginile pot fi contemplate urmând „traseul“ clic, săgeată, rotire, zoom. Aproape 80 de oraşe şi destinaţii din România sunt prezentate virtual pe norc.ro.

Urc pe Andrei Mureşanu, trec de intrarea laterală a Parcului Copou şi de pe coama dealului văd blocul comunist în care am copilărit, cu tencuiala spălată de ploi şi şarpantele din plăci de azbest. Nu sunt fizic în Vaslui, oraşul în care „A fost sau n-a fost", dar văd ca peste drum Şcoala Generală nr. 2 şi Liceul „Mihail Kogălniceanu".

Undeva pe Ştefan cel Mare, cel mai mare bulevard al oraşului, la un parter de bloc, e o cofetărie unde mâncam ecleruri în pauza mare, iar ceva mai încolo, tot pe bulevard, spre Spitalul Judeţean, se află o librărie de la care mama ne cumpăra înainte de Revoluţie cărţile lui Marin Preda la pachet cu ceva „umplutură" de partid.

Ce mai, o adevărată excursie prin locurile copilăriei, fără a parcurge sute de kilometri cu maşina, doar cu tastatura şi mouse-ul unui calculator conectat la internet! La un clic distanţă de spaţiul copilăriei sunt şi locurile văzute în viteză în excursiile din ultimii ani - Stephansdom (Catedrala Sf. Ştefan) din Viena, celebrul Pod cu lanţuri din Budapesta, străzile aerisite ale Bratislavei.

Toate ajung în faţa mea urmând „traseul" clic, săgeată, rotire, zoom. Asemenea excursii virtuale sunt posibile azi din faţa calculatorului prin intermediul hărţilor digitale şi al imaginilor panoramice la nivel de stradă („street view" sau „street level view").

În afară de gigantul Google şi al său Google Street View, lansat în mai 2007, o serie de furnizori locali de servicii de acest tip s-au dezvoltat în toată lumea. În România şi în estul Europei a început să opereze din 2008 serviciul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 37 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 2 ore
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°