Pasiunea erotică înăbuşită - emoţia recunoscută prea tîrziu, emoţia care se poticneşte în cuvinte, cuvintele rostite prost sau rămase nerostite, gestul aşteptat schiţat abia atunci cînd nu mai e nimeni să-l întîmpine, momentul ocolit, amînat, irosit din teamă, din prudenţă, din inerţie sau dintr-un respect exagerat pentru convenienţe - toate acestea au un potenţial cinematografic extraordinar. Dar oricît aş căuta printre marile iubiri neconsumate din filme (Scurtă întîlnire, cu Trevor Howard şi Celia Johnson bînd ceai împreună în localuri mohorîte, disperarea lor izbind, val după val, în conversaţia seacă - specialitatea lui Noël Coward - pe care încearcă să o poarte; Vîrsta inocenţei, cu Michelle Pfeiffer şi Daniel Day-Lewis jucînd teatrul politeţii formale pe scena înaltei societăţi şi trăind în continuare numai pentru o privire furişă, pentru un gest fugar) - oricît aş căuta, nu pot găsi nimic mai răscolitor şi mai erotic decît ceea ce se petrece - sau, mai bine zis, nu se petrece - între Maggie Cheung şi Tony Leung în filmul lui Wong Kar-wai In the Mood for Love (Hong Kong, 2000). Nu trebuie luată în seamă varianta românească a titlului - O iubire imposibilă: e o sintagmă golită de rezonanţă, moartă, un titlu de telenovelă. În timp ce titlul englezesc oferă o cheie: e vorba despre a certain mood - o anumită stare, o anumită atmosferă, care emană din fiecare cadru. La ieşirea din sală (sala Elvira Popescu a găzduit Zilele filmului asiatic), poţi auzi comentarii ca: "Vreau să-l revăd" sau : "Vreau ca toţi prietenii mei să-l vadă", cuvinte ca "special" sau "o bijuterie", care nu descriu nimic. Poetul englez Philip Larkin a vorbit despre un simţ al vieţii trăite în dragoste, o posibilitate ce zace în noi toţi. Wong Kar-wai (Chungking Express, Fallen Angels, Happy Together ) reuşeşte să atingă şi să trezească acel ceva latent. De aceea ne temem să descriem emoţ