Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motivare în procesul „Becali scandal gay cu Săvulescu”: „Reputaţia poate să varieze de la o persoană la alta”

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 16 octombrie 2012 ·

Tribunalul Ilfov a motivat de ce a respins cererea acţionarului de la Dinamo, Dragoş Săvulescu, care voia daune de două milioane de lei după ce Gigi Becali a declarat că acesta ar fi fost surprins, de către soţie, în pat cu un bărbat. Judecători au motivat că în doctrină, se apreciază că „graniţa dintre onoare şi reputaţie este destul de greu de stabilit, ele putând fi considerate două faţete ale dreptului la demnitate, decât două elemente distincte care compun acest drept. Onoarea este un sentiment complex, determinat de percepţia pe care fiecare persoană o are despre demnitatea sa, în timp ce reputaţia înseamnă felul în care o persoană este considerată în societate.” Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

În ceea ce priveşte reputaţia, magistraţii mai arată că aceasta „poate să varieze de la o persoană la alta. Reputaţia nu este înnăscută, ci este, de cele mai multe ori, dobândită, prin modul exemplar în care persoana se comportă în viaţa privată sau în cea socială. Astfel, orice atingere adusă demnităţii omului şi implicit, reputaţiei sale, îl expune pe acesta excluderii într-o măsură mai mare sau mai mică din sfera relaţiilor sociale.”

Motivarea

În acest caz, Tribunalul Ilfov a apreciat că Dragoş Săvulescu, prin probele administrate, nu a demonstrat o atingere a dreptului său la reputaţie prin afirmaţiile pârâtului din data de 5 decembrie 2011. „Simpla deţinere de către reclamant a funcţiei de preşedinte delegat al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, aspect menţionat de reclamant, fără a fi dovedit, însă necontestat de pârât, nu poate conduce la concluzia că percepţia societăţii în ceea ce îl priveşte pe reclamant s-a modificat, într-o manieră ce îi dăunează acestuia, urmare a declaraţiilor pârâtului”, mai arată magistraţii.

"Nu s-a demonstrat că reclamantul era cunoscut de cei apropiaţi şi de societate ca o persoană familistă"

„Nu s-a demonstrat că r

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 27 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum 42 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 46 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 17 minute
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°