Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Button a câştigat Marele Premiu al Belgiei! Cursă senzaţională făcută de Vettel: a urcat nouă poziţii şi a terminat pe 2! Alonso a abandonat

Publicat in Pro Sport, duminică 2 septembrie 2012 ·

Patru abandonuri s-au consemnat după primul viraj. Din fericire, toţi piloţii au scăpat teferi

Început sub semnul unui jubileu, cursa cu numărul 300 a lui Micheal Schumacher în Formula 1, Marele Premiu de la Spa-Francorchamps a fost la un pas să se transforme într-o tragedie, chiar după primii metri după start. Imaginile cu Hamilton şi Grosjean "aterizând" în capul lui Alonso au făcut rapid înconjurul lumii. Toate cele trei maşini au fost făcute ţăndări, după ce Grosjean i-a tăiat calea lui Hamilton. De altfel, francezul a fost suspendat pentru următorul MP, al Italiei, programat la finele acestei săptămâni. În accident a mai fost implicat şi mexicanul Perez, însă toţi piloţii au plecat pe picioare către boxe, inclusiv Alonso care, în primă fază, a rămas nemişcat în bolid.

Vettel, beneficiar în MP al Belgiei

Plecat din pole-position, primul obţinut de la venirea la McLaren, Jenson Button a avut un start perfect, a evitat incidentele şi a condus cursa la Spa de la un capăt la altul. Britanicul a obţinut la final al doilea succes al sezonului şi a pus capăt unei serii negre de 8 curse, cu numai 33 de puncte realizate. Un alt mare câştigător al etapei a fost Sebastian Vettel. Clasat pe locul secund, dublul campion mondial a redus ecartul faţă de liderul Alonso şi l-a depăşit la "general" şi pe Webber, ajungând pe 2.

Ordinea de sosire a primilor 10: Button, Vettel, Raikkonen, Hulkenberg, Massa, Webber, Schumacher, Vergne, Ricciardo şi Di Resta

Următoarea etapă a CM de Formula 1, Marele Premiu al Italiei, se va desfăşura duminica viitoare, la Monza.

Clasamentul general la piloţi:

1. Fernando Alonso 164 de puncte;

2. Sebastian Vettel 140;

3. Mark Webber 132;

4. Kimi Raikkonen 131;

5. Lewis Hamilton 117;

6. Jenson Button 101;

7. Nico Rosberg 77;

8. Romain Grosjean 76;

9. Sergio Perez 47;

1

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Emanuel Ungureanu îl acuză pe Alexandru Rafila că pregăteşte „un nou tun de consultanţă cu OMS”, de milioane de euro, și îi cere lui Ciolacu demiterea ministrului

HotNews acum 17 minute
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat marți că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a pregătit „zilele acestea, în tăcere absolută, un nou tun financiar de consultanţă” cu foștii săi colaboratori de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, acuzându

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 30 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°