Exista posibilitatea ca Executivul sa treaca peste cateva luni printr-o noua remaniere, avand in vedere masurile anticriza ''nepopulare'' si ''neatractive'', a declarat, vineri, la Bistrita vicepresedintele PDL Ioan Oltean.
"Noi suntem si am fost constienti intotdeauna ca masurile de austeritate pe care le-am luat, masurile de reformare a societatii pe care le-am luat sunt masuri care pot sa erodeze nu un guvern, ci doua, trei, patru guverne. Masurile pe care le-am luat noi sunt de multe ori de natura sa crezi ca guvernul poate fi alungat cu pietre, atat sunt de neatractive si de nepopulare. De aceea, nu este exclus ca peste cateva luni sa mai existe o remaniere si peste alte luni, alta remaniere, pentru ca masurile de austeritate sunt intr-adevar nepopulare si neatractive. Poporul acesta nu a fost invatat din 1990 incoace cu asemenea masuri dure si niciun guvern nu a luat aceste masuri, n-a avut curajul sa le ia. Cand le-am luat, ne-am asumat acest risc, de a eroda doi, trei, patru ministri pe un portofoliu", a afirmat Oltean, citat de Agerpres.
Liderul PDL spune ca nici mandatul premierului Emil Boc nu este sigur ca se va incheia la termen.
"Nu este exclusa aceasta alternativa, noi nu plecam de la premisa ca Emil Boc isi va incheia mandatul in 2012, dar plecam de la premisa ca, la acest moment, 3 septembrie, Emil Boc trebuie sa isi continue activitatea", a fost de parere Oltean.
Vicepresedintele democrat-liberal sustine ca nu ar fi fost o problema ca PDL sa treaca un nou guvern prin Parlament, insa considera ca remanierea a fost singura varianta pentru continuarea reformelor.
"Noi avem o majoritate in Parlament. Este, intr-adevar, o majoritate nu foarte solida, dar exista o majoritate. Daca aceasta majoritate functioneaza si daca PDL, prin cele doua grupuri, se manifesta unitar, nu ar fi fost o problema sa trec