Realitatea este o generalitate care stă în faţă ca un zid şi de care se izbeşte unicitatea individualităţii ori de câte ori, şi aceasta se întâmplă des, limitează alte fenomene de limită, pulsiunile, aflate la graniţa dintre corp şi suflet. Izbiturile produc traume, adică seisme în construcţia mentală care se prăbuşeşte sau rezistă, în funcţie de rezilienţa materialului de construcţie. Zgârie-norii se înclină în momentele cutremurului, dar revin imediat după încetarea acestuia la poziţia iniţială. Despre acest important fenomen natural, căruia i se supune şi eşafodajul psihic, ne scrie în atât de convingătoarea sa carte TRAITÉ DE RÉSILIENCE ASSISTÉE, dl prof. dr. Şerban Ionescu de la Universitatea Paris & Saint Denis. Prima parte a cărţii se referă la probleme generale şi începe cu un capitol unde se delimitează domeniul rezilienţei asistate cu primele sale programe şi caracteristicile unei noi maniere de intervenţie. Ţintele sunt, printre altele: structurarea rezilienţei în condiţii de sănătate şi antrenarea competenţelor care împiedică revenirea problemelor • ca întotdeauna, deprinderile vizează formarea la vârste tinere • centrându-se pe emoţii, cognitiv, pe trăsăturile şi comportamentele pozitive, rezilienţa urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii şi ia poziţie în favoarea persoanei • oferirea de suport familiei şi copiilor, susţinând că toţi aceştia pot reuşi, dacă întâlnesc structuri educaţionale adecvate • urmărirea abilitării grupurilor care se dovedesc inapte prin identificarea şi utilizarea resurselor comunităţii • valorificarea diferenţelor culturale. Cum rezilienţa mentală constituie o proprietate a substanţei spirituale, este firesc să fie analizată în comparaţie cu psihoterapia. Autorul discută o variantă pe care o numeşte „psihoterapie bazată pe forţele persoanei.“ În esenţă, acest tip de intervenţie psihologică se bazează pe sim