Termenul limită pentru depunerea declaraţiei unice la Fisc este vineri, 25 februarie. În ultimele două zile, joi şi vineri, în Bucureşti vor fi deschise 281 de puncte de primire a formularului 112. Oficialii Fiscului au spus că, joi şi vineri, funcţionarii de la ghişee vor primi declaraţiile completate de contribuabili chiar şi după terminarea programului prelungit, adică după orele 20.00. Sursa: LIBERTATEA
Până pe 25 februarie trebuie depuse declaraţiile aferente lunii ianuarie 2011, reamintesc reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti (DGFPMB).
Trebuie să depună formularul 112 completat, semnat şi ştampilat la ghişeu sau semnat electronic pe internet, contribuabilii persoane fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau entităţi asimilate acestora.
Declaraţia unică înlocuieşte cinci declaraţii care trebuiau depuse de angajatori la patru instituţii diferite.
Formularul se completează uşor datorită unui PDF inteligent care generează automat valorile contribuţiilor sociale şi ale impozitului pe salariul angajaţilor, după ce sunt completate datele de identificare ale acestora şi salariul brut.
Până ieri dimineaţă, au fost depuse 182.000 de declaraţii, potrivit declaraţiilor şefului Fiscului, Sorin Blejnar.
Amenda pentru nedepunerea la termen a declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate este cuprinsă între 1.000 şi 5.000 lei.
Unde pot depune firmele din Bucureşti declaraţia unică pe 24 şi 25 februarie
Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 1
Str. Roma, nr.7 (37 ghişee)
Trezoreria Statului Sector 1- str. Dimitrie Gerota, nr. 13 (3 ghişee)
Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 2
C.A.Rosetti, nr.3