Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Singurul interes al lui Ponta în chestiunea Roşia Montană

Publicat in Romania Libera, marți 3 septembrie 2013 ·

„Dacă vrei să îngropi o problemă înfiinţezi o comisie”, spune o vorbă înţeleaptă. Dacă vrei însă să nu se afle niciodată cine a îngropat problema o supui la vot în Parlament sau, şi mai bine, organizezi un referendum naţional. Strategia lui Victor Ponta în chestiunea exploatării de la Roşia Montană este una singură: fuga.

Recunosc că nu m-am aşteptat niciodată ca Victor Ponta să-şi asume cu adevărat vreo decizie dificilă în calitate de premier. Sunt prea multe dovezi că liderul PSD are în primul rând grijă să nu-şi afecteze imaginea politică, decât să guverneze România, într-o direcţie sau alta, indiferent care ar fi aceasta. Premierul României a întrecut însă orice aşteptări în ceea ce priveşte fuga de răspundere, ba chiar a ajuns să aibă un comportament de criminal în serie, metaforic vorbind, care, după ce-şi omoară victimele, le ascunde în aşa fel încât nici după o sută de ani anchetatorii să nu mai poată găsi vreo urmă.

Pe Victor Ponta nu-l interesează cu adevărat nici pericolele pentru mediu ale exploatării aurului cu cianuri, nici viitorul zonei Roşia Montană, dar nici avantajele economice pe care statul le-ar putea avea în urma acestei afaceri, asta deşi a inclus exploatarea din Munţii Apuseni în Programul Naţional de Investiţii pe 2013. Pentru un premier care stă toată ziua cu ochii pe sondaje, alegerea este imposibilă: nu poate spune „da” unui proiect care conţine cuvântul „cianură” în titlu, dar nu poate spune „nu” unui investitor care pretinde că aduce în România peste un miliard de euro. Şi atunci cum să rezolve problema? Păi iniţiază un proiect de lege după gustul investitorului, în care îi dă acestuia drepturi pe care nu le-a mai avut nimeni în România, aduce apoi proiectul în Parlament dar, în calitate de deputat, spune că votează „împotrivă”. Haideţi, trebuie să recunoaştem, la aşa ceva nu ne-am fi aşteptat.

Se rezolvă însă în ace

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 34 minute
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 3 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Atac cu cuţitul în metroul din Lyon. Cel puţin trei persoane rănite

Mediafax acum 18 minute
Atacatorul, care locuieşte ilegal în Franţa, suferă de probleme grave de sănătate mintală şi fusese internat în mai multe rânduri în secţii de psihiatrie, a declarat prefectul local Fabienne Buccio pentru reporteri, conform Reuters. El nu a făcut ni

Tadej Pogacar a câştigat pentru prima dată Turul Italiei. În ultima etapă s-a impus Tim Merlier

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Slovenul Tadej Pogacar a triumfat, duminică, în Turul Italiei, după a 21-a etapă câştigată la sprint de Tim Merlier, la Roma. Este al treilea mare tur al slovenului, după cele două tricouri galbene din Turul Franţei, din 2020 şi 2021. Turul Franței

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 23 minute
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 2 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te se declară pregătit să coopereze cu China în vederea unei ”reconcilieri”

News.ro acum 2 ore
Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te a întins din nou o mână Chinei, duminică, cu care vrea să redeschidă un dialog, şi a anunţat că vrea să acţioneze în vederea unei ”înţelegeri reciproce” şi unei ”reconcilieri” cu Beijingul, la două zile după înc

Southampton a promovat în Premier League cu o victorie la baraj în faţa lui Leeds

Mediafax acum 18 minute
Adam Armstrong a fost cel care a câştigat meciul, golul său din prima repriză fiind suficient pentru a învinge o echipă a lui Leeds care s-a chinuit să dea o replică semnificativă. Rezerva Daniel James a fost cel mai aproape de egalare când şutul să

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 2 ore
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Vremea

București
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

22°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°