Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serbia şi-a depus candidatura la UE

Publicat in Adevarul, marți 22 decembrie 2009 ·

Serbia şi-a depus candidatura la Uniunea Europeană, în mod oficial, marţi, la Stockholm. Preşedintele sârb Boris Tadic a înaintat la ora 14.55 aplicaţia ţării sale pentru aderarea la Uniunea Europeană premierului suedez Frederik Reinfeldt, relatează The Guardian.

Prin depunerea candidaturii la UE, Serbia ar putea adera în 2014, potrivit unor specialişti, sau nu mai devreme de 2018, conform altora.

La 15 ani după războiul care a însoţit destrămarea fostei Iugoslavii şi la 10 ani de la conflictul din Kosovo, ţările din Balcanii de Vest, care au aproximativ 25 de milioane de locuitori, par de acum înainte puternic angajate pe drumul spre Europa, întorcând spatele trecutului marcat de violenţe.

Experţii apreciază că, în ciuda faptului că de acum înainte se impune viitorul european al Serbiei şi Croaţiei, principalele două ţări din regiune, cel puţin din punct de vedere economic, nu înseamnă că nu trebuie stimulate perspectivele europene alte altor ţări din regiune.

Statele membre UE au afirmat la summitul de la Salonic vocaţia ţărilor din Balcanii de Vest de a li se alătura. Însă progresul acestora s-a dovedit mai lent decât era prevăzut, cu excepţia totuşi a Sloveniei, care a aderat la UE în 2004.

Mai există cinci state care sunt posibili candidaţi, câteva dintre acestea depunându-şi candidatura, însă statutul de candidat nu le este încă recunoscut de grupul celor 27.

Croaţia şi Macedonia au în prezent statutul de candidat. Croaţia, ţară candidat din iunie 2004, este în faza cea mai avansată, având deschise 28 de capitole din totalul de 35. Zagrebul are ambiţia să adere la Uniune în 2011.

Macedonia beneficiază de statutul de candidat din decembrie 2005, însă diferendul pe care îl are cu Grecia în legătură cu numele său împiedică deschiderea negocierilor de aderare.

Muntenegru şi Albania şi-au depus candidatura la UE

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°